Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Orașul Iași – centrul creativității și tradiției moldovenești: Expoziția „Republica Moldova Prezintă” a fost deschisă

09 Nov. 2024, 11:32
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
09 Nov. 2024, 11:32 // Societate //  Realitatea.md

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a deschis oficial cea de-a VI-a ediție a expoziției „Republica Moldova Prezintă, la Iași,  România – o platformă unică unde tradițiile se întâlnesc cu noile tendințe din economia Republicii  Moldova. În cadrul evenimentului au participat Sergiu Harea, președintele CCI a RM, Costel Alexe, președintele Consiliul Judeţean Iaşi, Paul Butnariu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Iași, Ion Coșer, Consulul General al RM la Iași și Ionel Constantin, președintele Camerei de Comerţ, Industrie și Agricultură Vaslui, care și-au exprimat sprijinul pentru acest proiect transfrontalier dedicat promovării afacerilor moldovenești pe piața românească.

Cu circa 60 de companii participante, expoziția reunește producători și prestatori de servicii din toate regiunile Moldovei, acoperind sectoare diverse, de la artizanat, alimentație și industria textilă la companii producătoare de mobilă și construcții.

Structura expoziției este multiramurală și tematică, va ocupa o suprafață totală de 600 mp (net), din care 350 mp vor fi destinați zonei deschise. Evenimentul se va desfășura la Palas Mall, cu standuri expoziționale organizate în funcție de profilul de activitate al agenților economici, facilitând contactul între aceștia și consumatori.

„Această ediție ca si cele anterioare aduce împreună spiritul autentic moldovenesc și inovația modernă, facilitând legături esențiale între antreprenori și consumatori. Suntem mândri să sprijinim companiile moldovenești și să le oferim o platformă de afirmare pe piața românească. Îi invităm pe toți cei interesați să descopere ce are de oferit Republica Moldova și să fie parte din aceste noi colaborări economice”, a precizat Sergiu Harea, președintele CCI a RM.

Expoziția „Republica Moldova Prezintă” a început în 2016 și a adus la Iași, în cei șase ani de desfășurare, peste 380 de companii moldovenești, care au generat noi parteneriate și au deschis noi oportunități de export. De-a lungul anilor, expozanții au prezentat produse variate din industria alimentară, vinuri, articole de îmbrăcăminte, bijuterii, produse cosmetice și multe altele, consolidând relațiile comerciale bilaterale dintre România și Republica Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

CCI a RM își exprimă gratitudinea față de toți partenerii și participanții la eveniment și îi invită pe toți cei interesați de produsele moldovenești să viziteze expoziția „Republica Moldova Prezintă” la Iași în perioada 08- 10 noiembrie, de la 10.00 la 22:00.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 20:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 20:10 // Slider //  Realitatea.md

Un incident cel puțin ciudat a avut loc în noaptea dintre 3 și 4 noiembrie în Italia. Un cetățean român în vârstă de 42 de ani, cu antecedente specifice, a fost arestat, fiind acuzat de furt din locuință. Bărbatul a fost găsit dormind chiar în casa în care intrase prin efracție, transmite presa din peninsulă.

Hoțul adormit, trezit și arestat de carabinieri. Este povestea unui bărbat care a pătruns într-o locuință pentru a comite un furt, a răscolit camerele și a luat câteva obiecte, dar în cele din urmă a decis să rămână acolo să doarmă. Chiar în interiorul casei pe care o vizase. Astfel, dimineața, nu i-a găsit pe proprietari, ci pe carabinieri.

Conform reconstituirii faptelor, bărbatul ar fi ajuns la imobil profitând de absența proprietarilor. După ce a furat bunurile, probabil din cauza oboselii, a frigului și a consumului de alcool, ar fi decis să-și petreacă noaptea în casă, așezându-se confortabil pe un pat.

O ședere care s-a dovedit fatală, după cum relatează Corriere di Arezzo. Dimineața, o vecină, îngrijorată de anumite mișcări și de o situație neobișnuită, a semnalat ceea ce se întâmpla. La fața locului au intervenit carabinierii care, odată ce au intrat în locuință, l-au găsit pe bărbatul de 42 de ani adormit profund.

Conform primelor informații, bărbatul de 42 de ani ar fi ajuns în zonă cu trenul, pe un teritoriu în care mai locuise în trecut. Se pare că fusese chemat să efectueze câteva lucrări în sectorul construcțiilor și, inițial, ar fi căutat un bed and breakfast unde să se cazeze.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!