Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Orban „și-a desemnat” adversarii politici internaționali după câștigarea unui nou mandat. Zelenski, printre ei

04 Apr. 2022, 09:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
04 Apr. 2022, 09:34 // În Lume //  Realitatea.md

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat în discursul de victorie de după alegerile parlamentare de duminică, că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se numără printre adversarii săi, alături de „birocraţi de la Bruxelles” şi de media internaţională.

„Ne vom aminti această victorie până la sfârşitul vieţii, pentru că a trebuit să luptăm cu un număr imens de adversari: aripa stângă locală, aripa stângă internaţională, birocraţi de la Bruxelles, toţi banii şii instituţiile imperiului Soros, media internaţională şi preşedintele Ucrainei. Nu am avut niciodată atât de mulţi adversari în acelaşi timp”, a spus Orban, potrivit cnn.com.

Viktor Orban este cunoscut ca fiind un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

În discursul susţinut cpe scena amenajată în faţa complexului de evenimente “Bálna”, Orbana spus, conform MTI: „Am înregistrat o victorie uriaşă, atât de mare încât se vede chiar şi de pe Lună, iar de la Bruxelles cu siguranţă”.

„Arătăm bine de tot, arătăm din ce în ce mai bine, poate că nu am arătat niciodată atât de bine ca în seara aceasta”, a spus premierul, al cărui discurs a fost întrerupt de mai multe ori de scandările simpatizanţilor: „Viktor-Viktor” şi „Ria-ria Hungária”.

Amintim că, Alianţa Fidesz-KDNP, partidul condus de Viktor Orban a câştigat cu 54,24% din voturi alegerile din Ungaria, după numărarea a 77% din buletinele de vot, faţă de 33,92% pentru opoziţie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!