Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

PA justifică scoaterea de sub urmărire penală a lui Iavorschi de la Inspectoratul de Probațiune

05 Feb. 2024, 15:07
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
05 Feb. 2024, 15:07 // Actualitate //  Victoria Laur

Procuratura Anticorupție (PA) a publicat detalii despre scoaterea de sub urmărire penală a lui Andrei Iavorschi, șef suspendat al Inspectoratului de Probațiune. Conform autorității, au existat expertize și documente emise de instanță, care i-au probat nevinovăția.

Conform PA, temei pentru pornirea urmăririi penale, a constituit denunțul Inspecției Financiare. În document se arăta în perioada ianuarie 2019 – ianuarie 2022, persoane publice din cadrul Inspectoratului Național de Probațiune, au admis cheltuieli neîntemeiate în sumă de 458.800de  lei și cheltuieli nerecuperate la retribuirea muncii în sumă de 434.900 de lei.

„În cadrul urmăririi penale, ca urmare al administrării probatoriului, s-a constatat că hotărârile judecătorești în baza cărora au fost retribuite cheltuielile salariale în sumă de 434.900 lei, erau executorie din momentul pronunțării, iar ca rezultat al contestării cu apel și recurs de către Inspectoratul Național de Probațiune, acestea au devenit irevocabile, fapt ce a determinat de a conchide lipsa abuzului de serviciu din partea directorului Inspectoratului Național de Probațiune, pe acest episod”, notează procurorii anticorupție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În cazul contractelor pentru prestarea serviciilor, organul de urmărire penală a interpelat Ministerul de Justiție, care a recomandat efectuarea unei expertize contabile de către un expert independent, pentru cuantificarea prejudiciului exact cauzat Inspectoratului Național de Probațiune.

„Inspectoratul Național de Probațiune a informat organul de urmărire penală al CNA, că bunurile achiziționate și serviciile prestate de către agenții economici, au fost utilizate în activitățile curente ale instituției și nu în uz sau beneficiul directorului INP, respectiv lipsind prejudiciul cauzat instituției.

Totodată, Inspectoratul Național de Probațiune a contestat în contencios administrativ, prescripția nr. 25-04-10/558 din 13.04.2022, în care erau reflectate constatările referitoare la încălcările și prejudiciul imputate directorului Inspectoratului Național de Probațiune, unde a invocat că prejudiciul stabilit de Inspecția Financiare, este nejustificat.

Prin hotărârea judecătorească din 05.06.2023, prescripția nr. 25-04-10/558 din 13.04.2022, a fost anulată”, precizează PA.

Conform autorității, în urma expertizei contabile nu au fost stabilite careva încălcări și nici prejudiciul cauzat Inspectoratului Național de Probațiune. PA punctează că aceste circumstanțe au dus la clasarea cauzei penale.

Șeful Inspectoratului de Probațiune, suspendat din funcție, îndreptățit. DOC cu decizia procurorilor

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 13:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 13:01 // Slider //  Realitatea.md

Conturile false reprezintă aproximativ 20% din totalul conturilor de pe rețelele sociale, iar amploarea rețelelor care le folosesc pentru a răspândi mesaje de propagandă și dezinformare este una dintre principalele probleme ale fenomenului. Declarația aparține jurnalistului Mihai Avasiloaie, redactor-șef al platformei Stopfals.md, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Conturi false, boți și alți vectori de transmitere a informațiilor false și a manipulării”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Potrivit jurnalistului, propaganda rusă se bazează pe rețele extinse de conturi false, care pot număra zeci sau chiar sute de mii de profiluri. „Rețeaua de propagandă rusă este o rețea imensă. Nu este o problemă că aceste conturi false răspândesc informații neadevărate, ci este gravă magnitudinea la care o fac. Adică e vorba de rețele de zeci și sute de mii de conturi. Anual, compania META, deținătoarea Instagram și Facebook, șterge sute de milioane de conturi false și totuși nu se apropie de eradicarea acestui fenomen”, a declarat Mihai Avasiloaie.

Jurnalistul a atras atenția și asupra ponderii pe care o au conturile false în mediul online. Spre deosebire de utilizatorii autentici, care nu participă constant la discuții pe toate subiectele, conturile false sunt create pentru a publica și distribui în mod repetat anumite mesaje.

„Studiile internaționale arată că numărul conturilor false reprezintă a cincea parte din numărul total de conturi de pe rețele. Aceste conturi sunt create cu un singur scop: de a comenta și de a transmite mesaje. Ele nu pot fi comparate cu conturile autentice pentru că, în general, conturile autentice nu comentează mereu și peste tot”, a explicat redactorul-șef al Stopfals.md.

Potrivit lui, în Republica Moldova, activitatea boților poate fi observată inclusiv în secțiunile de comentarii ale paginilor companiilor, redacțiilor și persoanelor publice.

„Și pagina stopfals este mereu vizitată de boți. Noi ștergem în fiecare zi comentarii. Inițial, comentariile erau trase la indigo. Erau zece comentarii la fel, copy-paste. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Comentariile au devenit mai apropiate de cele reale. În comentarii se încearcă deturnarea subiectului postării pentru a se crea falsa impresie că toată lumea gândește la fel”, a spus Mihai Avasiloaie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova