Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Pacientul condamnat pe viață care a provocat incendiul la Spitalul de Psihiatrie din orașul Codru nu necesita internare

16 Mart. 2023, 18:16
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
16 Mart. 2023, 18:16 // Societate //  Realitatea.md

Pacientul care a provocat incendiul din octombrie 2022 într-o secție din Spitalul Clinic de Psihiatrie din orașul Codru nu ar fi prezentat semne clinice pentru o maladie psihică care să necesite tratament cu internare în instituția respectivă. Acesta ar fi trebuit să-și ispășească pedeapsa privativă de libertate pe viață în penitenciar, cu asigurarea tratamentului medicamentos necesar și cu implicarea lui în programe cognitiv-comportamentale. În prezent, persoana este plasată într-o instituție penitenciară, la decizia instanței de judecată. Constatările se regăsesc într-un raport prezentat de avocatul poporului, Ceslav Panico.

Ombudsmanul, care a inițiat o investigare ca urmare a incendiului, a constatat un concurs de inacțiuni și omisiuni din partea Ministerului Sănătății și Spitalului cu privire la instituirea unor mecanisme de prevenire a situațiilor tensionate și a incidentelor sau a relelor tratamente. Acest fapt ar fi putut contribui la provocarea incidentului din 27 octombrie 2022 de către pacienții nemulțumiți de situația lor din instituția de psihiatrie. Ca urmare a incendiului nimeni nu a avut de suferit. Persoanele au fost evacuate și focul a fost stins de pompieri.

Ombudsmanul este îngrijorat de consecințele care au urmat față de pacienții implicați în incident. În cadrul unei vizite repetate, din 28 noiembrie, Comisia specială a constatat că starea unui pacienta devenit și mai precară.

„Pacientul în continuare era izolat de restul pacienților în salonul de supraveghere nr.5 și, comparativ cu starea fizică din vizita precedentă, pacientul vizibil arata rău și a slăbit mai mult de 15 kg, era palid, apatic, amețit, și a declarat că i se administrează non-stop tratament deși nu cunoaște ce preparate și în ce doze. Ombudsmanul consideră astfel de acțiuni sunt inacceptabile și care nu corespund necesităților de securitate și siguranță a persoanei sau altor pacienți și personalului instituției. Acțiunile date ar putea fi considerente ca acte de tratament inuman și degradant”, se arată în raport.

Ca rezultat al investigării, avocatul poporului a înaintat recomandări Ministerului Sănătății și Spitalului de Psihiatrie, cu solicitarea de a fi puse în discuție într-o ședință comună.

FOTO Pacienți de la spitalul de psihiatrie au dat foc mobilei și saltelelor. Trebuia să vină „Fulger” pentru a-i calma

Detalii noi după incidentul de la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Reacția Ministerului Sănătății

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 10:25 // Societate //  Realitatea.md

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Orășenesc din Moscova, fiind găsit vinovat de uciderea cu cruzime a unei femei și a unei fetițe de nouă ani. Dubla crimă a fost comisă în februarie 2015, într-un penthouse de lux din capitala Rusiei.

Potrivit presei ruse, este vorba despre Alexei Melniciuk, programator de profesie, care venise la Moscova pentru a munci. Conform versiunii acuzării, în noaptea de 14 februarie 2015, acesta ar fi pătruns în locuință prin acoperiș, intenționând să fure bunuri de valoare.

Ajuns în apartament, bărbatul ar fi ucis-o pe proprietară, Victoria, iar ulterior pe fetița de nouă ani, Nină, pentru a elimina martorii. După ce a sustras bani și bijuterii, acesta ar fi făcut duș, ar fi încercat să șteargă urmele de sânge și ar fi plecat în Republica Moldova. Ulterior, s-ar fi întors în Rusia, unde a locuit în apropiere de Kostroma, până la reținerea sa, în toamna anului 2025.

Un nevinovat a stat 18 luni în arest

Ancheta inițială a fost marcată de erori, iar în ziua crimei a fost reținut, în calitate de suspect, partenerul victimei, un om de afaceri de 51 de ani din Armenia, pe nume Khoren Kazarian. Acesta a petrecut 18 luni în arest preventiv și arest la domiciliu, deși, potrivit publicației ruse, împotriva sa nu existau probe concludente. Ulterior, urmărirea penală a fost încetată din lipsă de dovezi.

Criminalul, identificat după amprente

Alexei Melniciuk a fost identificat abia după mai bine de zece ani, în urma unei potriviri a amprentelor digitale. O urmă lăsată pe o comodă din penthouse a coincis cu datele sale dactiloscopice, înregistrate după ce fusese reținut pentru o încălcare a legislației migraționale în regiunea Kostroma.

În timpul anchetei și al procesului, bărbatul și-ar fi schimbat de mai multe ori declarațiile, încercând inclusiv să invoce existența unui complice sau legitima apărare. În ultimul său cuvânt în fața instanței, Melniciuk și-a cerut scuze de la Khoren Kazarian, a declarat că regretă faptele și a solicitat să nu fie condamnat la detenție pe viață.

Instanța a respins solicitarea și l-a condamnat la închisoare pe viață, într-un penitenciar de regim special.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!