Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

Papa Francisc: Al treilea Război Mondial este deja în plină desfăşurare

13 Mart. 2023, 07:47
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
13 Mart. 2023, 07:47 // În Lume //  Redacția Realitatea

Papa Francisc consideră că al treilea Război Mondial este deja în plină desfăşurare, a început pe bucăţele, dar acum toate marile puteri sunt prinse în el, iar câmpul de luptă este Ucraina, care a devenit o piaţă de armament şi un loc de manifestare a intereselor imperiale de pretutindeni. Suveranul Pontif a făcut aceste consideraţii într-un interviu difuzat duminică de televiziunea publică elveţiană de limbă italiană, cu ocazia a 10 ani de pontificat.

„Pentru mine, războiul este o crimă, este greşit. Gândiţi-vă că în puţin peste o sută de ani, au fost trei războaie mondiale: ’14-’18, ’39-’45 şi acesta, care este un război mondial. A început pe bucăţele şi acum nimeni nu poate spune că nu este mondial. Pentru că marile puteri sunt toate implicate. Iar câmpul de luptă este Ucraina. Toată lumea se luptă acolo”, a declarat Papa Francisc în interviul pentru RSI.

Papa Francisc spune că războiul este şi un câmp de testare a armelor noi, de care profită industria de armament.

„Asta ne aduce în minte şi industria de armament, nu-i aşa? Marea industrie. Un expert mi-a spus: dacă timp de un an nu s-ar mai produce arme, problema foametei în lume ar fi rezolvată. Este o piaţă. Se fac războaie, se vând arme vechi, se testează altele noi. Acum două luni se vorbea de o dronă ciudată, se testau se testau arme noi. Se testează. Pentru asta sunt războaiele, pentru a testa armamentul”, a arătat suveranul pontif.

El a explicat că interesele unui război sunt în primul rând financiare.

„Există interese. Cel mai mare duşman al omului sunt buzunarele. Diavolul intră prin buzunare. Întotdeauna m-a frapat când Iisus spune că nu poţi sluji la doi stăpâni. Ori îl slujeşti pe Dumnezeu, ori, mă aşteptam să spună, îl slujeşti pe diavol. Dar nu spune diavolul. Spune că ori îl slujeşti pe Dumnezeu, ori banul. Este curios. Iisus demonizează folosirea greşită a banilor. Când o persoană nu ştie să folosească bine banii – pentru educaţie, pentru familie, pentru a-i ajuta pe alţii – şi îi foloseşte în mod egoist, sfârşeşte rău, sfârşeşte fără Dumnezeu, departe de Dumnezeu, cu un Dumnezeu care este buzunarul lui”, a spus Sfântul Părinte.

Papa Francisc, care înainte de conflictul din Ucraina s-a întâlnit de mai multe ori cu Vladimir Putin, a fost întrebat ce i-ar spune astăzi liderului rus, dacă s-ar întâlni cu el.

„Aş vorbi cu el la fel de clar cum vorbesc în public. Este un om educat. M-am oferit să merg la el. În a doua zi a războiului m-am dus la Ambasada rusă de la Sfântul Scaun pentru a spune că sunt dispus să merg la Moscova, dacă Putin îmi oferă o fereastră de negociere. Lavrov mi-a scris spunându-mi: Bine, vă mulţumesc foarte mult, dar acum nu este momentul”, a povestit Papa.

El a mai spus că „nu există un spirit al lui Dumnezeu care să ghideze un război” şi, menţionând conflictele din Yemen şi Siria a spus că nu crede în „războaie sfinte”.

„Ştiu că Putin a auzit acest lucru, ştie că sunt disponibil, dar acolo sunt toate interesele imperiale, nu doar ale Imperiului rus – care a fost imperialist încă de pe vremea lui Petru al II-lea, Ecaterina a II-a – , ci şi ale imperiilor din alte părţi. Există imperii. Şi este tipic pentru un imperiu de a pune naţiunile pe locul doi. Dar tocmai libertatea naţiunilor face cosmoviziunea naţiunilor, ceea ce ar trebui să fie Naţiunile Unite”, a explicat Papa Francisc.

Întrebat ce părere are prezent despre Europa, Papa a răspuns:

„În momentul de faţă are atât de mulţi politicieni, şefi de guvern sau miniştri tineri! Eu le spun mereu: vorbiţi unii cu alţii. Acela este de stânga, tu eşti de dreapta, dar amândoi sunteţi tineri: vorbiţi! Este timpul pentru dialog între tineri”, a arătat suveranul pontif.

Papa Francisc împlineşte, la 13 martie, zece ani de când a fost ales să conducă Biserica Catolică, succedându-i în 2013 Papei Benedict, care demisionase. Întrebat cât de mult l-au schimbat cei zece ani de pontificat, Sfântul Părinte a spus că a îmbătrânit, are mai puţină rezistenţă fizică, iar problema de la genunchi a fost „o umilinţă fizică”, deşi acum se vindecă bine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

El a mărturisit că i-a fost „un pic ruşine” atunci când a fost nevoit să apeleze la scaunul cu rotile, iar din viaţa anterioară îi lipseşte mersul pe jos, pe stradă.

„Obişnuiam să merg mult pe jos. Obişnuiam să iau metroul, autobuzul, mereu cu oameni”, a adăugat Papa.

Pe de altă parte, în ciuda problemelor de sănătate, Papa Francisc a confirmat că pentru moment nu are de gând să demisioneze, precum predecesorul său. El a enunţat condiţiile în care, totuşi, ar face-o, dar a spus că ţine cont şi de părerile celor din jur:

„O oboseală care te face să nu mai vezi lucrurile clar. O lipsă de claritate, de a şti cum să evaluezi situaţiile. O problemă fizică, de asemenea, se poate. Întotdeauna întreb despre acest lucru şi ascult sfaturi. Cum merg lucrurile? Credeţi că ar trebui să. Îi întreb pe cei care mă cunosc şi chiar pe unii cardinali inteligenţi. Şi ei îmi spun adevărul: Continuaţi, este bine. Dar vă rog: daţi-mi un semnal la timp!” – a cerut Papa, cu o notă de umor.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
10 Sept. 2026, 22:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
10 Sept. 2026, 22:39 // Slider //  Ana Panaguța

Un spectacol cu drone a luminat cerul deasupra portului New York, în cadrul unui omagiu dedicat împlinirii a 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie, transmit știrileprotv.ro.

Lucrarea, intitulată „2.977 Lights Over New York Harbor”, a inclus 2.977 de lumini, câte una pentru fiecare persoană ucisă în atentatele din 11 septembrie. Luminile s-au ridicat deasupra portului înainte de a forma conturul Turnurilor Gemene la scară arhitecturală reală.

Potrivit organizatorilor, instalația artistică comemorativă a fost realizată în colaborare cu membri ai comunității afectate de atentatele din 11 septembrie, inclusiv rude ale victimelor, supraviețuitori și membri ai serviciilor de intervenție.

Proiectul a fost prezentat înaintea comemorării de vineri și a fost organizat ca un eveniment public gratuit, dedicat reflecției și unității.

Organizatorii au precizat că spectacolul aerian a fost realizat cu implicarea mai multor persoane, printre care Brenda Berkman, salvator FDNY și artistă; Tim Brown, membru FDNY care a intervenit în 1993 și 2001; Terry Strada, președinta organizației 9/11 Families United și văduva lui Tom Strada; Jim Smith, a cărui soție, polițista NYPD Moira Smith, a murit în atentate; și Genevieve Siller, fiica lui Stephen Siller.