Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Parada LGBT va avea loc și în acest an la Chișinău. Vasile Micleușanu: Ne adunăm să celebrăm iubirea

12 Iun. 2024, 14:06
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Iun. 2024, 14:06 // Actualitate //  Realitatea.md

Aproximativ 1.000 de participanți sunt așteptați în acest an la Marșul Pride, care va avea loc duminică, 16 iunie curent. Manifestația va începe la ora 12:00, iar cei interesați sunt așteptați la intersecția străzilor Ismail cu București. Aceștia vor merge ulterior spre scuarul Consiliului Europei de pe strada Serghei Lazo din capitală. Poliția va fi prezentă pentru a asigura ordinea publică.

Redacția realitatea.md a discutat cu Vasile Micleușanu, autor la BANG-BANG, portal web dedicat comunității LGBTQ din țară, despre marșul din acest weekend, despre discuțiile purtate cu autoritățile municipale, dar și despre amintirile primului marș organizat la Chișinău.

„Din fericire, poliția, în ultimii câțiva ani, este alături de noi și are grijă ca marșul să decurgă cu bine. De la început și până la capăt. Am avut situații, în anii precedenți, când unii din contra-manifestanții ne puneau piedici, iar poliția ne oprea pe noi, ceea ce limitează dreptul nostru la protest și întrunire” declară Vasile Micleușanu.

O cerere prealabilă la Primăria municipiului Chișinău a fost depusă la sfârșitul lunii aprilie curent. Se menționează despre faptul că marșul va începe la 12:00 și va dura până la 16:00.

„Conform legii, pentru libertatea întrunirilor nu avem nevoie de autorizație. Primăria a fost înștiințată, e tot ce trebuia să facem”, a precizat Angelica Frolov, Coordonatoare de Program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT din cadrul Centrului de informaţii GENDERDOC-M.

Vasile Micleușanu a povestit redacției noastre despre primul marș Pride organizat la Chișinău, cel din 2008.

„Îmi povestesc colegii mei că toate persoanele care au venit la marș au fost blocate în autobuz, contra-manifestanții vroiau să doboare acel autobuz, poliția practic nu s-a implicat deloc”.

Tânărul spune că membrii comunității LGBT sunt sprijiniți de partenerii externi, care dau dovadă de empatie, țin la libera exprimare și respectă identitatea umană.

„Chiar dacă mai avem foarte mult de lucru, l-a schimbat percepția societății, l-a combătut narațiunile anti-LGBT, propaganda rusă care folosește comunitatea LGBT ca un instrument de a promova frica, suntem bucuroși că putem, în săptămâna festivalului Pride, să ne adunăm și să celebrăm identitatea queer și iubirea în general” a mai menționat Vasile Micleusanu.

În acst an, pentru prima dată, marșul va fi secționat. Diverse organizații ai comunității LGBT, printre care GenderDoc, BangBang, Centrul Comunitar 151, Qeer Cafe, și activiști independenți vor ieși cu propriul său mesaj. Vor fi prezenți și părinții membrilor LGBT.

„Tradiția noastră este iubirea. Noi suntem acuzați, deseori, mă refer la persoane LGBT, că suntem importate sau că nu suntem de aici. Or că vrem să distrugem valorile tradiționale, dar nu este așa. Tradiția noastră este iubirea, exact ca și pentru toți ceilalți” a spus conchis tânărul.

Între timp, municipalitatea și-a reiterat, într-o reacție pentru redacția noastră, mesajul cu privire la desfășurarea marșului pride.

„Guvernul și Poliția să își asume gestionarea acestor situații. Primăria și primarul în repetate rânduri s-a expus pe marginea evenimentelor date”, a precizat Natalia Ixari, consiliera edilului Ion Ceban.

În 2023, în jur de 500 de persoane au fost prezente la marșul Pride.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Moldova Pride, cunoscut până în 2016 drept Curcubeul peste Nistru, este festivalul anual dedicat comunității LGBT din Republica Moldova.

Acest material a fost scris de Nicoleta Sîrbu, studenta Universității de Stat din Moldova (USM), stagiară la Realitatea.md

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.