Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Parcările cu plată pe agenda Primăriei Chișinău? Cetățenii sunt îndemnați să participe la un sondaj de opinie

01 Iun. 2021, 17:44
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Iun. 2021, 17:44 // Actualitate //  Realitatea.md

Autoritățile muncipale își doresc să afle opinia locuitorilor cu privire la amenajarea parcărilor auto din municipiul Chișinău. Mai exact este vorba despre definitivarea studiului privind sistemul de management al parcărilor din oraș.

În acest sens, responsabilii de la Primărie au lansat un chestionar online care poate fi completat de toți doritorii, în special de deținătorii permiselor de conducere.

„Chestionarul este organizat de subdiviziunea de profil a APL Chișinău, Direcția generală transport public și căi de comunicație, iar conducătorii auto, precum și alți participanți la trafic sunt chemați să se expună asupra problematicii privind parcările din Capitală. Datele colectate vor fi procesate cu respectarea măsurilor de  confidențialitate, iar informația despre participanți va rămâne anonimă”, anunță Primăria mun. Chișinău.

Doritorii vor participa la chestionar prin completarea unui formular online, în limbile română și rusă.

În cadrul sondajului, o bună parte din întrebări sună în felul următor:

  • Dacă Primăria Municipiului Chișinău ar amenaja în zona Centru, spații de parcare cu plată, la un tarif pe care să îl considerați rezonabil, având condiții care să corespundă așteptărilor dumneavoastră, credeți că le veți utiliza?
  • Care ar fi, din punctul dumneavoastră de vedere, un tarif orar rezonabil, pentru un spațiu de parcare amenajat de către Primăria Municipiului Chișinău în zona Centru?

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 14:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 14:30 // Slider //  Realitatea.md

81 de foști deputați ai Primului Parlament al Republicii Moldova, semnatari ai Declarației de Independență, cer retragerea proiectului de lege inițiat de 13 deputați PSD din România, care ar putea restrânge dreptul descendenților foștilor cetățeni români de a redobândi cetățenia. Aceștia susțin că eventualele fraude cu documente trebuie combătute prin controale și anchete, nu prin limitarea drepturilor unei întregi comunități, transmite Moldova 1.

Într-un apel public adresat președintelui, Parlamentului și Guvernului României, dar și autorilor inițiativei legislative, foștii deputați contestă argumentele privind numărul mare de dosare, suprasolicitarea Autorității Naționale pentru Cetățenie și existența unor rețele care ar falsifica documente pentru obținerea cetățeniei române.

„Frauda se combate prin controale și prin aplicarea legii, nu prin restrângerea drepturilor unei întregi comunități”, se menționează în apel.

Semnatarii avertizează că modificările propuse ar putea afecta legătura istorică și juridică dintre România și urmașii cetățenilor români din Basarabia. Aceștia amintesc de ocupația sovietică din 1940 și de familiile despărțite în urma evenimentelor istorice, subliniind că problema cetățeniei ține nu doar de proceduri administrative, ci și de identitate și continuitate istorică.

În același timp, foștii deputați invocă actualul context geopolitic și susțin că România trebuie să păstreze o politică de apropiere față de Republica Moldova.

„Nu este momentul să ridicăm bariere acolo unde istoria ne cere să construim punți. Dacă România vorbește despre solidaritate, despre unitatea națiunii române și despre perspectiva reîntregirii, atunci politicile sale față de românii din Republica Moldova trebuie să fie coerente cu aceste principii”, se arată în document.

Prin urmare, cei 81 de foști deputați solicită retragerea proiectului în forma actuală și organizarea unor consultări reale cu reprezentanții comunității vizate.

Ce prevede proiectul contestat

Inițiativa celor 13 deputați PSD a fost înregistrată la Senatul României pe 15 septembrie 2026 și vizează modificarea Legii cetățeniei române. Proiectul urmărește restrângerea procedurii speciale de redobândire a cetățeniei, astfel încât descendenții foștilor cetățeni români să nu mai poată solicita cetățenia în nume propriu în condițiile actuale.

În prezent, articolul 11 din lege permite extinderea procedurii până la descendenții de gradul al treilea, inclusiv strănepoții.

Autorii inițiativei își justifică propunerea prin volumul mare de solicitări, întârzierile în examinarea dosarelor și suspiciunile de fraudă cu acte de stare civilă. Potrivit argumentelor prezentate de aceștia, în 2025, peste 150.000 de dosare se aflau în așteptare la Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

Subiectul a fost abordat și în timpul vizitei oficiale a premierului român Luca-Alexandru Niculescu la Chișinău, pe 27 octombrie. Într-un interviu pentru TVR Moldova, acesta a declarat că va analiza inițiativa după revenirea la București și după discuții cu oficialii Republicii Moldova, precizând însă că va respecta independența și atribuțiile Parlamentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!