Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Parcul Valea Trandafirilor – unul dintre cele mai frumoase din oraș

28 Nov. 2025, 13:08
 // Categoria: Homepage // Autor:  Realitatea.md
28 Nov. 2025, 13:08 // Homepage //  Realitatea.md

Valea Trandafirilor, un parc situat în sectorul Botanica al capitalei, se întinde pe o suprafață de aproximativ 145 de hectare, dintre care nouă hectare sunt acoperite cu apă. Parcul a fost amenajat pe locul unui deal cultivat cu trandafiri în anul 1968, însă inaugurat un an mai târziu. Potrivit istoriei, localnicii sădeau trandafiri, iar ulterior făceau dulceață din petale. De aici a apărut și denumirea Parcul Valea Trandafirilor.

Pe teritoriul parcului găsim Memorialul victimelor catastrofei de la Cernobîl, scuarul fiind reabilitat în 2021 de actuala conducere a Primăriei Chișinău. Mai exact, a fost renovat monumentul, s-a instalat un sistem de iluminat stradal, mobilier urban, au fost amenajate aleile și reparate scările de acces spre intrarea în parc, instalate camere de supraveghere.

La intrarea principală în Parcul „Valea Trandafirilor”, a fost construit primul havuz muzical din capitală și amenajată zona aferentă. S-a instalat iluminatul stradal, mobilierul urban și un teren de joacă pentru copii. A fost amenajat şi asfaltat accesul în Parcul „Valea Trandafirilor”, din str. Melestiu.

În zona din preajma lacului 1, care a fost lăsat în paragină, au fost efectuate o serie de lucrări complexe cum ar fi: curăţarea izvorului, reparaţia pereţilor de sprijin, captarea și redirecționarea apelor pluviale şi a apei din izvor către lacul numărul 1, amenajarea zonei de agrement din preajmă cu instalarea mobilierul urban, construit podețul. Astăzi, toate cele trei lacuri sunt amenajate și modernizate.

În ultimii ani în Parcul „Valea Trandafirilor” au fost efectuate ample lucrări de modernizare: au fost amenajate zone de agrement, inclusiv pentru persoane cu necesităţi speciale, spaţii pentru practicarea diverselor tipuri de sport, instalat iluminat nocturn, mobilier urban, etc.

Parcul se laudă cu plaje amenajate pe malul lacului, alei cu flori și copaci îngrijiți. Municipalitatea a inaugurat un complex sportiv de toată frumusețea, care este amplasat pe o suprafață de 1.360 de metri pătrați. Complexul include un skatepark, terenuri pentru minifotbal, baschet, badminton și volei. Pentru amatorii de șah și armwrestling la fel, au fost instalate mese pentru a-și perfecționa abilitățile, accesibile inclusiv persoanelor ce folosesc scaunul rulant.

Tot aici, a fost construită o zonă de agrement inedită, sub formă de teren sportiv ”Pump track”. Este vorba despre un traseu special de ciclism ce presupune denivelări și contrapante alternate, care nu conține secțiuni plate. Vara, în parc se organizează festivaluri, iar vizitatorii care preferă intimitatea, au ocazia să facă o plimbare cu barca pe lac. Au fost amenajate câteva gherete cu înghețată, băuturi calde și răcoritoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
28 Oct. 2026, 12:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 12:32 // Slider //  Realitatea.md

Scăderea prețurilor la floarea-soarelui din import, care au ajuns sub nivelul costurilor de producție ale fermierilor din Republica Moldova, este unul dintre motivele pentru care autoritățile au decis extinderea cu două luni a licențierii importurilor de cereale și oleaginoase. Explicațiile au fost oferite de ministrul Agriculturii, Eugen Osmochescu, care a precizat că sectorul se confruntă atât cu probleme comerciale, cât și logistice.

 

Potrivit oficialului, primele două trimestre ale anului 2026 nu au indicat un impact semnificativ al importurilor asupra pieței interne, deși au fost observate unele tendințe în defavoarea producătorilor locali. Situația s-a schimbat însă în trimestrul al treilea, în special pe segmentul florii-soarelui.

„Am observat pentru trimestrul trei, în special la floarea-soarelui, o tendință dramatică de scădere a prețurilor de import în Republica Moldova, care deja sunt mai mici decât prețul de producție comercializat al florii-soarelui de către fermierii noștri”, a declarat ministrul.

Acesta a explicat că diferența dintre prețurile produselor importate și cele ale producției autohtone dezavantajează agricultorii moldoveni, care riscă să își comercializeze recolta în condiții mai puțin favorabile.

Un alt factor care afectează piața este situația logistică din bazinul Mării Negre, unde congestiile de export îngreunează transportul mărfurilor. În aceste condiții, chiar dacă traderii pot cumpăra producția locală, dificultățile de export contribuie la menținerea stocurilor în gospodăriile agricole.

Ministrul a atras atenția că fermierii se confruntă și cu lipsa capacităților de depozitare, în timp ce o parte din recolta disponibilă nu poate fi procesată sau comercializată suficient de rapid. În urma analizei datelor și a consultărilor cu reprezentanții sectorului privat și cu fermierii, autoritățile au considerat necesară prelungirea cu două luni a licențierii importurilor de cereale și oleaginoase.

Potrivit ministrului, măsura urmărește să limiteze efectele negative asupra producătorilor autohtoni, în contextul diferențelor de preț și al dificultăților de comercializare a recoltei. Oficialul a precizat că analiza a fost extinsă și pentru trimestrul al treilea, pentru a include date statistice suplimentare și a evalua mai bine evoluțiile pieței.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Licențierea cerealelor a fost prelungită cu două luni. În timpul dezbaterii deciziei la Guvern, șeful cabinetului de miniștri a adus mai multe critici „Asociației Fermierilor”, fiind nemulțumit că membrii organizației amenință cu proteste și cu blocarea vămilor.

Vasile Tofan le-a sugerat reprezentanților organizației că există și alte interese, decât ale lor. În același timp, prim-ministrul a dezvăluit că, în opinia sa, măsura nu era una primordială.

VIDEO Licențierea cerealelor, prelungită. Tofan se adresează Forței Fermierilor: Sunt interese mai largi în țara asta

Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Victoriabank lansează Visa Platinum, un nou card premium
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona