Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Parmezanul care a sfidat timpul: maturat 10.000 de zile și declarat bijuterie a naturii

22 Iun. 2025, 14:20
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
22 Iun. 2025, 14:20 // În Lume //  Realitatea.md

Produsă în 1998, în ultimele clipe ale secolului XX, o roată de parmezan de 36 de kilograme a devenit cea mai longevivă brânză Parmigiano Reggiano păstrată vreodată comestibilă. La 27 de ani și trei luni, adică aproximativ 10.000 de zile de maturare, a fost tăiată, degustată și declarată „o autentică bijuterie a naturii”, în aplauzele Consorțiului și ale pasionaților de gastronomie.

Într-un colț pitoresc al Italiei, la Poviglio – un mic oraș din inima regiunii Emilia-Romagna, aproape de Parma – această capodoperă a maturării a fost celebrată în cadrul unui eveniment special, după ce a stabilit un record remarcabil: cea mai veche brânză Parmigiano Reggiano care a existat vreodată, încă perfect comestibilă, întrucât și-a păstrat intacte calitățile. A depășit astfel recordul anterior de 21 de ani.

Produsă de Romano și Silvia Camorani, la ferma lor de lactate de familie, roata a fost păstrată cu grijă și răbdare timp de aproximativ trei decenii – un veritabil testament al meșteșugului artizanal italian. Duminică, în cadrul unui eveniment special, parmezanul a fost, în cele din urmă, deschis și degustat, depășind cu șapte ani recordul precedent de maturare pentru acest tip de brânză.

Valoarea estimată a roții? Peste 20.000 de euro – dar adevărata comoară, spun cunoscătorii, stă în aromă și gust autentic inconfundabile.

„A fost ceva cu totul excepțional – parfumul, textura, gustul… o experiență de neuitat”, a declarat Romano Camorani, vizibil emoționat. Deși nu mai produce brânză, el mărturisește că a continuat să aibă grijă de roata de parmezan „cu dragoste”, asemenea unui păstrător de comori.

O poveste despre timp, pasiune și perfecțiune – spusă în arome dense și cristalizate de parmezan autentic.

Nu orice brânză poate purta cu mândrie numele de Parmigiano Reggiano. Doar cea obținută din lapte, sare și cheag, și maturată cu răbdare în inima Italiei – în provinciile Reggio Emilia, Parma, Modena, precum și în părți strict delimitate din Mantua și Bologna – are dreptul la această denumire. Este protejată de Uniunea Europeană printr-o denumire de origine controlată, garanție a autenticității și a tradiției.

Procesul de maturare durează, în mod obișnuit, între 12 și 36 de luni. Însă, în cazuri rare – aproape legendare – parmezanul poate trece printr-un proces de învechire ce durează decenii. Cheia? O roată de dimensiuni mari, cu echilibrul perfect între grăsimi, proteine și sare – condiții esențiale pentru a înfrunta cu grație trecerea timpului. Iar rezultatul este pe măsură: o aromă mai intensă, mai complexă, care spune o poveste în fiecare firimitură.

Decizia de a deschide o roată aparține exclusiv producătorului, însă autentificarea finală revine unui juriu exigent din cadrul Consorțiului Parmigiano Reggiano. Doar brânza care trece acest test – al gustului, texturii și mirosului – este declarată veritabilă.

Așa s-a întâmplat și în cazul roții de 27 de ani a lui Romano Camorani, care a impresionat nu doar prin vârstă, ci și prin calitate. „Un moment extraordinar. Această roată demonstrează cât de uimitor poate evolua Parmigiano Reggiano în timp – fără niciun conservant. Este o adevărată bijuterie a naturii”, a recunoscut Nicola Bertinelli, președintele Consorțiului.

„L-am îngrijit ca pe un copil”: Povestea incredibilă a roții legendare care a sfidat timpul

Aproximativ șapte kilograme din brânza legendară au fost savurate în cadrul ceremoniei de tăiere, acompaniate de picături prețioase de oțet balsamic vechi, produs de Acetaia Razzoli – o afacere de familie fondată de campionul olimpic la schi, Giuliano Razzoli. Un moment care a adus împreună excelența culinară, tradiția și pasiunea italiană într-un festin memorabil.

Dincolo de rețeta clasică – lapte, sare și cheag – secretul unei roți de Parmigiano Reggiano care a rezistat aproape trei decenii stă, potrivit lui Romano Camorani, în ceva mult mai profund: dragostea.

„Am îngrijit brânza ca pe un copil. A fost o legătură personală. Cred că ar fi putut rezista chiar și 30 de ani”, a mărturisit Camorani cu emoție.

Gabriele Arlotti, unul dintre cei peste 150 de brânzari ai Naționalei Parmigiano Reggiano, a adăugat: „Îi mulțumim lui Romano Camorani, unul dintre artizanii noștri de referință, întrucât Naționala Parmigiano Reggiano a obținut până acum peste 700 de premii internaționale. Această maturare excepțională confirmă unicitatea Parmigiano Reggiano – cea mai cunoscută brânză din lume, renumită pentru calitatea sa și capacitatea extraordinară de a se învechi”.

Viitorul unei legende: deciziile și provocările după recordul Parmigiano Reggiano

Acum, după ce a fost deschisă și a uimit prin calitatea sa impecabilă, brânza legendară așteaptă un nou capitol. Ce urmează? Camorani se confruntă cu o decizie deloc ușoară. Roata precedentă, care deținea recordul – produsă în anul 2000 de regretatul maestru brânzar Erio Bertani – a fost scoasă la licitație în scop caritabil.

Și de această dată au apărut propuneri: „Unii mi-au sugerat să o vând pe piața japoneză. Dar eu vreau să rămână aici, locală. Aici îi este locul”.

O parte din parmezan a fost deja savurată, iar restul poate fi cumpărat – fie integral, fie în bucăți. Cei interesați pot comanda și alege între ridicarea directă de la fermă sau livrare, în funcție de preferințe.

În culisele acestui succes se află și Nazionale del Parmigiano Reggiano, o asociație afiliată consorțiului, care sprijină producătorii locali să-și promoveze brânzeturile în competiții internaționale. În această lună, parmezanul italian intră din nou în cursa pentru glorie la prestigioasele International Cheese & Dairy Awards din Marea Britanie.

Ținta este clară: doborârea recordului mondial de maturare de 28 de ani, deținut de un cheddar american, degustat în 2013. Gabriele Arlotti a confirmat că există deja un candidat promițător – o roată de Parmigiano maturată în secret, a cărei locație este ținută sub tăcere, și care urmărește să atingă pragul de 30 de ani.

Timpul, răbdarea și tradiția joacă din nou în favoarea brânzei italiene. Iar povestea lui Camorani ar putea fi doar începutul unei noi ere în istoria Parmigiano Reggiano.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:29 // Slider //  Daniela Baranovschi

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!