Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

PN a elaborat un proiect privind creșterea scutirii de taxe vamale pentru colete și bagaje

06 Dec. 2024, 08:15
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
06 Dec. 2024, 08:15 // Politica //  Realitatea.md

„Partidul Nostru” (PN) a elaborat o serie de proiecte de lege care ar urma să îmbunătățească nivelul de viață al cetățenilor. Potrivit liderului formațiunii, Renato Usatîi, una dintre inițiative prevede majorarea valorii scutirii de taxe vamale a coletelor până la 500 de euro, iar în cazul bagajului – până la 1000 de euro.

„Acest proiect este așteptat de sute de mii de cetățeni de-ai noștri din țară și de peste hotare. El prevede majorarea plafonului pentru coletele scutite de taxe vamale de la 150 la 500 de euro. În același proiect, se propune majorarea pragului de scutire de taxe pentru bagajele transportate de peste hotare de la circa 400 de euro, până la 1000 de euro.

Înțelegem că pentru funcționari totul este în regulă în acest sens: ei își fac cumpărăturile cu ușurință în toată Europa și nu numai. Însă pentru cetățenii simpli, aceasta este o problemă reală. Și o vom rezolva”, a spus Renato Usatîi la postul de televiziune Exclusiv TV.

Politicianul a explicat că deputata din echipa „Partidului Nostru”, Victoria Cazacu, va înainta în mod regulat inițiative legislative care, în opinia membrilor formațiunii, pot aduce schimbări pozitive în viața cetățenilor. Usatîi promite că proiectele vor conține soluții clare, care să includă indicarea surselor de acoperire financiară, în cazul în care implementarea lor necesită alocarea mijloacelor financiare.

„Chiar dacă proiectele noastre de lege nu vor fi susținute acum de deputați, în special de cei care se numesc opoziție, le vom putea adopta foarte curând în viitorul Parlament”, a declarat Renato Usatîi.

De asemenea, liderul PN a anunțat că unul dintre proiectele deja elaborate se referă la modificarea Constituției, „pentru protejarea pământurilor moldovenești”.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!