Parlamentul a aprobat, în cadrul ședinței de plenare de astăzi, 22 iunie, un pachet de hotărâri în vederea executării Hotărârii Curții Constituționale prin care Partidul Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional.
Astfel, Fracțiunea Partidului Politic „Șor” a încetat de drept, iar reprezentanții formațiunii au fost excluși din componența Biroului permanent al Parlamentului și din delegațiile Parlamentului Republicii Moldova la organizațiile parlamentare internaționale și organizațiile parlamentare bilaterale.
„De asemenea, deputații au aprobat modificări în componența nominală a comisiilor permanente și a grupurilor parlamentare de prietenie. Conform Hotărârii Curții Constituționale, reprezentanții și membrii Partidului Politic „Șor”, care la data pronunțării hotărârii respective exercită mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, vor continua să-și exercite mandatele în calitate de deputați independenți, fără dreptul de a se afilia la alte fracțiunii parlamentare. Prin aceeași decizie a Curții Constituționale, listele candidaților supleanți din partea Partidul Politic „Șor” în Parlament au fost declarate nule”, anunță Legislativul.
Deputații din opoziție s-au abținut de la procedura de vot, iar deputații vizați au boicotat ședința Parlamentului. Modificările în cauză au fost făcute și pe site-u oficial al Legislativului, după votarea în plen.


Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că Partidul „ȘOR” a fost declarat neconstituțional. Decizia a fost pronunțată de judecătorii Curții Constituționale (CC) în data de 19 iunie, după ce au fost sesizați de Guvernul Republicii Moldova pentru a verifica constituționalitatea formațiunii. Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când un partid politic este scos în afara legii.
VIDEO VERDICT de ultima oră! Curtea Constituțională a lichidat Partidul „ȘOR”

