În comuna Braniște din raionul Rîșcani urmează să se desfășoare alegeri turul doi de scrutin, după ce nu s-a reușit din primul tur nu s-a reușit alegerea primarului.
Astfel, în urma alegerilor locale noi de duminică, 16 octombrie, cei trei candidați au acumulat următorul număr de voturi: candidatul PDM, Popa Veaceslav – 44,66%, candidatul PAS, Coltun Daniela – 28,02%, iar candidatul Partidului Schimbării, Rolinschi Vasili – 27,32%
În conformitate cu prevederile Codului electoral, candidatul pentru funcția de primar se consideră ales dacă a întrunit mai mult de jumătate din voturile valabil exprimate ale alegătorilor, care au participat la votare.
În cazul în care niciun candidat nu întrunește această condiție, în termen de două săptămâni se va proceda la al doilea tur de scrutin cu cei doi candidați care au întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.
Prin urmare, la data de 30 octombrie, în comuna Braniște urmează să se desfășoare turul doi de scrutin între candidatul PDM, Popa Veaceslav, și cel al PAS, Coltun Daniela.
Amintim că, duminică, 16 octombrie, în trei localități au avut loc alegeri locale noi. În satul Sălcuța, raionul Căușeni a câștigat alegerile candidatul PLDM, Bacal Liliana, cu 64,3%, iar în comuna Ialpujei din raionul Cimișlia, învingător a fost declarat candidatul PSRM, Vitalie Burdu, care a obținut 50,63 la sută din sufragii, fiind la limită cu contracandidatul său de la PAS, Savanu Constantin, care a obținut 49,37%.
