Patru persoane din satele Jevreni, Drăsliceni și Răculești, raionul Criuleni, au fost amendate de inspectorii de mediu pentru că au dat foc gunoiului în ogrăzi, or în apropierea acestora.
„Inspectorii au întocmit patru procese-verbale de contravenție conform articolului 154, alineatul 1, prim al Codului Contravențional al Republicii Moldova, sancționând fiecare persoană cu amendă a cîte 10.000 de lei.
De asemenea, a fost calculat și înaintat prejudiciul adus mediului, evaluat la suma de 2.160 de lei, în conformitate cu consecințele arderilor ilegale și neregulilor în gestionarea deșeurilor”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM).
În același comunicat, inspectorii de mediu mai anunță că, în cadrul acțiunilor de control, au fost verificate și două Întreprinderi Municipale din Miclești și Cruglic, raionul Criuleni.
„Ambele întreprinderi au fost sancționate conform articolului 110 al Codului Contravențional al Republicii Moldova, fiecare amendată cu 6.000 de lei, subliniindu-se importanța respectării normelor și reglementărilor privind utilizarea responsabilă a resurselor naturale”, se mai arată într-un alt comunicat al instituției.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În context, Inspectoratul pentru Protecția Mediului îndeamnă cetățenii să adopte practici responsabile în gestionarea deșeurilor și să utilizeze mijloace legale de eliminare a acestora, ca de exemplu să le composteze. Cei care se avântă să ardă gunoiul, riscă să fie sancţionați cu amenzi de la 10 mii și până la 15 mii de lei, iar persoanele juridice, de 30 mii și până la 40 mii de lei.

