Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Pensionarii din Orhei ar putea fi folosiți de Rusia, prin Ilan Șor, într-o schemă de spălare de bani

27 Iun. 2024, 14:08
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
27 Iun. 2024, 14:08 // Politica //  Realitatea.md

Majoritatea lui Șor din Consiliul Municipal Orhei intenționează să aprobe, în cadrul ședinței de azi, inițierea mai multor acorduri ilegale cu „Promsviazbank” – o instituție bancară din Rusia, afiliată Ministerului rus al Apărării și aflată sub sancțiuni internaționale – precum și cu organizația neguvernamentală rusă „Eurasia”, pentru a implementa o nouă schemă de spălare de bani, scrie Deschide.md.

Potrivit sursei citate, partidul-satelit al lui Șor, „Forța Alternativa și de Salvare a Moldovei” (FASM), care deține majoritatea în cadrul consiliului, vrea să atragă fonduri din Rusia cu scopul de a acorda așa-zis „ajutor financiar” pentru pensionarii din municipiu prin intermediul cardurilor „MIR”.

În cazul „Promsviazbank”, acordul prevede prestarea serviciilor bancare, cooperarea și schimb de informații pe diverse subiecte. Cât privește ONGA „Eurasia” – o organizație creată în Rusia de oamenii lui Șor, scopul căreia este deturnarea parcursului european al R.Moldova – autoritățile din Orhei intenționează să colaboreze în următoarele domenii:

  • schimb de experiență și informații;
  • elaborarea și punerea în aplicare a programelor comune;
  • înființarea de grupuri comune de lucru;
  • efectuarea de monitorizări, sondaje, cercetări;
  • organizarea de reuniuni, conferințe, seminare.

Prin aceste acorduri, gruparea „Șor” pretinde că va oferi câte 2 mii lei/lunar pentru pensionarii din mun. Orhei, în scopuri „filantropice și de sponsorizare”. Banii vor fi alocați de ONGA „Eurasia” prin intermediul „Promsviazbank”, după o schemă similară cu cea din Găgăuzia.

Pentru a-și legifera acțiunile, reprezentanții FASM-ului lui Șor fac trimitere la prevederile din Legea privind administraţia publică locală, conform cărora autoritățile locale pot colabora cu agenţi economici şi asociaţii obşteşti din străinătate în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări de interes comun. Totuși, „acțiunile de interes comun” presupun realizarea de către ambele părți a unor activități, iar acordurile sus-menționate nu descriu sub nicio formă acțiunile pe care vor trebui să le realizeze pensionarii sau autoritățile locale din Orhei în schimbul ajutoarelor financiare.

Totodată, Legea cu privire la filantropie şi sponsorizare notează expres cine sunt beneficiarii activităților filantropice și de sponsorizare. Astfel, aceștia pot fi:

  1. organizațiile necomerciale;
  2. instituțiile publice (medico-sanitare, de asistență socială, de învățământ);
  3. autoritățile administrației publice locale de nivelul întâi și al doilea;
  4. întreprinderile sociale;
  5. întreprinderile sociale de inserție;
  6. cultele religioase și părțile componente ale acestora.

În acest sens, pensionarii, cărora gruparea „Șor” intenționează să le ofere bani, nu pot beneficia de aceste activități „filantropice”.

Continuarea articolului poate fi citită pe DESCHDE.MD.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 22:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Sept. 2026, 22:01 // Slider //  Ana Panaguța

Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Prejudiciul total cauzat statului a fost estimat la peste 1,2 milioane de lei.

Instanța a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis și i-a interzis, timp de patru ani, să exercite activitatea de executor judecătoresc sau alte activități ce țin de gestionarea și administrarea bunurilor materiale.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, fostul executor a fost plasat în arest preventiv și anunțat în căutare.

Potrivit probelor administrate de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, în perioada 2008–2010, acesta și-ar fi folosit funcția pentru a-și însuși bani și bunuri care îi erau încredințate pentru executarea unor hotărâri și stingerea unor creanțe.

Anchetatorii susțin că fostul executor nu ar fi transferat banii care urmau să ajungă în conturile statului, ale biroului executorului sau în contul trezorerial, ci și i-ar fi însușit. Ulterior, acesta ar fi nimicit procedurile de executare.

Prejudiciul total cauzat statului a fost estimat la peste 1,2 milioane de lei. Din această sumă, peste 1,1 milioane de lei au fost restituite.

Instanța a admis și acțiunea civilă înaintată de procuror și a dispus încasarea de la inculpat a peste 5 500 de lei în beneficiul statului, cu titlu de prejudiciu material. Totodată, peste 64 000 de lei au fost confiscați în folosul statului, fiind considerați bani rezultați din infracțiune.

Fostul executor a mai fost vizat în alte dosare penale. Într-unul dintre acestea, el a fost acuzat că ar fi transferat ilegal peste 80 000 de lei de pe contul unei companii pe contul său bancar, urmărind încasarea unui onorariu mai mare. Instanța l-a achitat în acest caz, constatând că faptele nu întrunesc elementele infracțiunii imputate.

Într-o altă cauză, fostul executor a fost găsit vinovat de fals în acte publice, însă a fost liberat de pedeapsa penală din cauza expirării termenului de prescripție.

Acesta a mai fost acuzat că ar fi încasat de două ori suma de 4 630 de lei pentru executarea unei hotărâri judecătorești. În acest caz, instanța a încetat procesul penal, după recalificarea faptelor în baza Codului contravențional, tot din cauza expirării termenului de prescripție.

Într-un alt dosar, în care i-a fost imputată însușirea a 5 000 de euro ce urmau să fie confiscați în folosul statului, instanța l-a achitat, constatând că fapta nu a fost comisă de inculpat.

Sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre