Moldova și statele UE vor participa de comun la achiziții publice în domeniul medical. Acordul semnat urmează să fie aprobat de Guvern și transmis Maiei Sandu pentru examinare.
Subiectul va fi discutat miercuri, 4 septembrie, la ședința cabinetului de miniștri. Scopul documentului este de a fortifica aprovizionarea Uniunii Europene în procesul de contracarare a amenințărilor transfrontaliere grave la adresa sănătății.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Semnarea Acordului de achiziție comună pentru achizițiile publice de contramăsuri medicale presupune diversificarea mecanismelor existente de aprovizionare cu produse esențiale (de ex.: medicamente, vaccinuri, dispozitive medicale) pentru combaterea amenințărilor transfrontaliere, precum boli transmisibile, rezistența anti microbiană, amenințări care provin din mediul înconjurător și alte categorii de amenințări transfrontaliere”, se arată în proiectul publicat pe pagina web oficială a Guvernului.
Acordul a fost semnat în iulie 2024 și urmează să asigure Moldovei acces echitabil la produse vitale sistemului național de sănătate, în special în perioada când acestea sunt deficitare la nivel mondial. Prețurile ar urma să fie mai rezonabile, iar riscurile mai mici.

