Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

Pentru facilitarea comerțului! Serviciul Vamal anunță agenții economici despre lansarea unui instrument online

29 Mart. 2022, 09:51
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Mart. 2022, 09:51 // Actualitate //  Realitatea.md

Serviciul Vamal informează agenții economici despre lansarea unui instrument online de facilitare a comerțului (ITC-WCO Rules of Origin Facilitator), care permite identificarea informațiilor legate de acordurile comerciale, taxele vamale aplicabile în funcție de destinația finală, reguli de origine specifice fiecărui produs, precum și informații privind certificatele de origine.

Astfel, agenții economici implicați în comerțul internațional au posibilitatea să folosească acest instrument în scopul consultării informației referitor la regulile de origine, deoarece acestea au influență asupra capacității agentului economic de a participa pe piața internațională, asupra prețului și competitivității produselor fabricate, precum și influențează asupra deciziilor companiilor privind investițiile și identificării furnizorilor de materie primă.

  • Regulile de origine sunt utilizate pentru a determina țara de origine a mărfurilor. În funcție de originea mărfurilor, la importul acestora poate fi aplicat un tratament tarifar preferențial ce constă în scutire sau reducere de taxă vamală.
  • Regulile de origine pentru aplicarea tratamentului tarifar preferențial sunt prevăzute în protocoalele de stabilire a regulilor de origine din cadrul acordurilor de comerț liber bilaterale și multilaterale încheiate între țări.

De menționat că, sistemul de căutare în regim online a fost lansat de către Organizația Mondială a Vămilor (WCO) de comun cu Centrul de Comerț Internațional (ITC), este gratuit și disponibil AICI.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
26 Sept. 2026, 19:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
26 Sept. 2026, 19:30 // Slider //  Daniela Baranovschi

Piața asigurărilor din Republica Moldova traversează o perioadă de transformări, însă dezvoltarea sectorului rămâne modestă în raport cu potențialul economiei. Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, a spus vineri, 25 septembrie 2026 că după încetinirea înregistrată în 2025, piața cunoaște în 2026 o ușoară înviorare.

Datele prezentate în analiză arată că primele brute subscrise au ajuns la 3,54 de miliarde de lei în trimestrul II al anului 2026, în timp ce gradul de penetrare al asigurărilor în economie a rămas la aproximativ 0,9% din PIB în 2025. Deși piața s-a apropiat de dublarea valorii nominale față de anul 2019, aceasta continuă să fie caracterizată de un nivel redus de dezvoltare.

„Piața asigurărilor din Republica Moldova are un potențial semnificativ de dezvoltare, însă structura actuală arată o dependență puternică de segmentul auto. Pentru ca sectorul să se maturizeze, este necesară diversificarea produselor și dezvoltarea segmentelor de asigurări de viață, proprietate și alte forme de protecție”, a spus Veaceslav Ioniță.

Nivelul redus de penetrare evidențiază diferența dintre Republica Moldova și alte economii europene, declară expertul. În 2025, primele de asigurare reprezentau aproximativ 0,9% din PIB în Republica Moldova, comparativ cu 1,34% în România și 2,05% în statele ECE-11. La nivelul Uniunii Europene, indicatorul este de aproximativ 6,74% din PIB. După mai bine de două decenii de evoluție a sectorului, ponderea asigurărilor în economia Republicii Moldova rămâne sub nivelul atins în 2007, când aceasta a ajuns la aproximativ 1,4% din PIB.

O caracteristică importantă a pieței moldovenești, menționează economistul, este concentrarea pe asigurările auto. Acestea reprezintă aproximativ 68–70% din piața de asigurări, în timp ce asigurările de viață au o pondere de doar aproximativ 3%. În cazul RCA internă, piața a trecut prin schimbări importante după intrarea în vigoare, la 14 ianuarie 2025, a liberalizării parțiale a tarifelor. În 2025, piața RCA internă a scăzut cu 4,9%, iar prima medie a scăzut cu 13,4%, de la aproximativ 1.449 lei la 1.254,7 lei pentru o poliță.

Potrivit analistului economic, liberalizarea a introdus o concurență mai pronunțată prin preț, iar prima de asigurare este într-o măsură mai mare diferențiată în funcție de profilul de risc al asiguratului. Totodată, sistemul bonus-malus devine mai relevant, iar consumatorii pot compara efectiv ofertele disponibile pe piață. Datele CNPF analizate de Veaceslav Ioniță arată că 54,4% dintre dosarele RCA interne au fost soluționate și achitate în cel mult 30 de zile, iar în termen de până la 90 de zile – 91,4% dintre dosare. În același timp, în 8,6% dintre cazuri a fost depășit termenul legal de 90 de zile.

Analiza evidențiază și alte aspecte ale procesului de despăgubire: în aproximativ 23% dintre cazuri a fost înregistrată o întârziere a plății după emiterea deciziei, iar în 14,3% dintre cazuri – o întârziere în comunicarea deciziei. În același timp, rata despăgubirilor pentru RCA internă a ajuns la aproximativ 57,2% în 2026, față de 55% în 2025. Un alt aspect evidențiat în analiză este dezvoltarea redusă a asigurărilor de viață. În 2026/T2, volumul acestui segment a ajuns la circa 111 milioane de lei, însă raportat la PIB ponderea este de numai aproximativ 0,029%, în scădere față de nivelurile înregistrate în anii precedenți.

Potrivit analizei, piața asigurărilor de viață din Moldova este de aproximativ șase ori mai mică decât cea din România și de aproape 20 de ori mai mică decât cea din Cehia, raportată la PIB. Și asigurarea locuințelor rămâne la un nivel redus. În 2026/T2, primele pentru asigurarea locuințelor au ajuns la 158 milioane de lei, după o creștere semnificativă față de 2021, când volumul era de 59 milioane de lei. Cu toate acestea, ponderea în PIB este de aproximativ 0,04%, mult sub nivelurile menționate pentru asigurările de proprietate din Europa.

Datele prezentate mai indică faptul că piața asigurărilor din Republica Moldova a înregistrat creștere în termeni nominali, însă nivelul redus de penetrare în PIB și concentrarea pe asigurările auto arată că sectorul dispune de un potențial semnificativ de dezvoltare. În acest context, evoluțiile recente, inclusiv liberalizarea parțială a pieței RCA, modificarea mecanismelor de stabilire a primelor și creșterea unor segmente precum asigurarea locuințelor, indică transformări calitative care urmează să fie aprofundate în următorii ani.