Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Percheziții la Centrul Militar Teritorial din Găgăuzia. Trei persoane ar fi cerut 1000€, ca să scape tinerii de armată

02 Sept. 2024, 11:51
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
02 Sept. 2024, 11:51 // Actualitate //  Victoria Laur

Doi angajați ai Centrul Militar Teritorial din Găgăuzia și un intermediar ar fi pretins bani de la recruți, pentru a-i scăpa de încorporare în armată. În dimineața de luni, 2 septembrie, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins cu percheziții la instituție.

Potrivit materialelor acumulate de către ofițerii CNA, intermediarul ar fi acționat în comun cu șeful Secției resurse umane al Centrului, ultimul susținând că ar avea influență asupra șefului Secției încorporare și mobilizare. Astfel, aceștia ar fi pretins și primit sume de până la 1000 de euro pentru a nu începe procedura de încorporare în Armată sau pentru a nu atrage la răspundere contravențională pentru eschivarea de la serviciul militar în termen.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„În procesul documentării, au fost fixate mai multe episoade de eliberare  sau de amânare de la satisfacerea serviciului militar, precum și de neatragere la răspundere contravențională pentru eschivare – acțiuni întreprinse contra diferite sume de bani”, informează reprezentanții CNA.

Urmare a perchezițiilor, cei trei suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Ancheta continuă sub conducerea procurorilor din municipiul Cahul.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 10:25 // Societate //  Realitatea.md

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Orășenesc din Moscova, fiind găsit vinovat de uciderea cu cruzime a unei femei și a unei fetițe de nouă ani. Dubla crimă a fost comisă în februarie 2015, într-un penthouse de lux din capitala Rusiei.

Potrivit presei ruse, este vorba despre Alexei Melniciuk, programator de profesie, care venise la Moscova pentru a munci. Conform versiunii acuzării, în noaptea de 14 februarie 2015, acesta ar fi pătruns în locuință prin acoperiș, intenționând să fure bunuri de valoare.

Ajuns în apartament, bărbatul ar fi ucis-o pe proprietară, Victoria, iar ulterior pe fetița de nouă ani, Nină, pentru a elimina martorii. După ce a sustras bani și bijuterii, acesta ar fi făcut duș, ar fi încercat să șteargă urmele de sânge și ar fi plecat în Republica Moldova. Ulterior, s-ar fi întors în Rusia, unde a locuit în apropiere de Kostroma, până la reținerea sa, în toamna anului 2025.

Un nevinovat a stat 18 luni în arest

Ancheta inițială a fost marcată de erori, iar în ziua crimei a fost reținut, în calitate de suspect, partenerul victimei, un om de afaceri de 51 de ani din Armenia, pe nume Khoren Kazarian. Acesta a petrecut 18 luni în arest preventiv și arest la domiciliu, deși, potrivit publicației ruse, împotriva sa nu existau probe concludente. Ulterior, urmărirea penală a fost încetată din lipsă de dovezi.

Criminalul, identificat după amprente

Alexei Melniciuk a fost identificat abia după mai bine de zece ani, în urma unei potriviri a amprentelor digitale. O urmă lăsată pe o comodă din penthouse a coincis cu datele sale dactiloscopice, înregistrate după ce fusese reținut pentru o încălcare a legislației migraționale în regiunea Kostroma.

În timpul anchetei și al procesului, bărbatul și-ar fi schimbat de mai multe ori declarațiile, încercând inclusiv să invoce existența unui complice sau legitima apărare. În ultimul său cuvânt în fața instanței, Melniciuk și-a cerut scuze de la Khoren Kazarian, a declarat că regretă faptele și a solicitat să nu fie condamnat la detenție pe viață.

Instanța a respins solicitarea și l-a condamnat la închisoare pe viață, într-un penitenciar de regim special.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!