Curs valutar
  • EUR
    20.0840
    -0.0971%
  • USD
    17.9297
    0.2103%
  • RUB
    0.2109
    -1.707%
  • RON
    3.7654
    0.1036%
  • UAH
    0.3978
    0.0251%

Toate știrile

06 octombrie 2026

Peste 100 de milioane de euro pentru apărarea aeriană a Moldovei: UE anunță când vor începe achizițiile

11 Sept. 2026, 16:18
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Sept. 2026, 16:18 // Societate //  Daniela Baranovschi

Uniunea Europeană va începe în următoarele săptămâni procedurile de contractare, licitație și achiziție a sistemului de apărare antiaeriană cu rază medie destinat Republicii Moldova. Precizarea a fost făcută vineri de Comisia Europeană pentru TVR Moldova privind calendarul măsurii de 120 de milioane de euro, aprobată în iulie prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Bruxelles-ul confirmă că implementarea a început deja, dar nu avansează deocamdată un termen pentru livrarea sistemului.

Între timp, echipamentele de apărare antiaeriană cu rază scurtă, finanțate prin măsurile de asistență EPF din 2024 și 2025, sunt deja în proces de achiziție. Iar echipamentele de supraveghere aeriană, finanțate prin măsura de asistență din 2023, au fost deja livrate și contribuie la capacitatea Republicii Moldova de a monitoriza situația din spațiul aerian”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Christian Wigand.

Precizările vin după ce, la începutul săptămânii, ministrul Apărării de la Chişinău, Anatolie Nosatîi, a spus că un sistem integrat, capabil să detecteze și să nimicească ținte aeriene, ar putea ajunge în Republica Moldova abia peste trei ani ani.

Și nici acest termen nu este sigur, a subliniat ministrul, chiar dacă atacurile cu drone se apropie tot mai mult de frontierele țării. Comisia Europeană nu a confirmat însă dacă sistemul ar putea ajunge în Republica Moldova în aproximativ trei ani și nici nu a oferit un alt termen pentru livrare.

Până atunci, Bruxelles-ul spune că alte capacități de apărare aeriană finanțate anterior prin Facilitatea Europeană pentru Pace sunt deja în diferite etape de implementare. Echipamentele antiaeriene cu rază scurtă, finanțate prin măsurile din 2024 și 2025, sunt în proces de achiziție, iar echipamentele de supraveghere aeriană prevăzute în 2023 au fost deja livrate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
06 Oct. 2026, 14:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Oct. 2026, 14:42 // Slider //  Realitatea.md

Compania Philip Morris Sales & Marketing SRL susține că acțiunile întreprinse de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) în legătură cu comercializarea pliculețelor cu nicotină ZYN ridică probleme privind securitatea juridică și predictibilitatea cadrului de reglementare din Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat transmis presei de companie, înainte de lansarea produsului, în octombrie 2025, Philip Morris a solicitat ANSP clarificări privind regulile aplicabile pliculețelor cu nicotină. Compania afirmă că, în răspunsul oficial primit, agenția ar fi precizat că la acel moment nu existau proceduri sau cerințe aplicabile acestor produse, inclusiv în baza Legii nr. 278/2007, iar interdicția urma să intre în vigoare în iunie 2026.

Philip Morris susține că, bazându-se pe acest răspuns, a importat produsul, a investit în distribuție și a început comercializarea acestuia.

Ulterior, pe 28 iulie 2026, ANSP ar fi efectuat controale simultane în zece puncte de vânzare ale unui partener comercial al companiei. Două zile mai târziu, pe 30 iulie, ANSP a dispus, potrivit Philip Morris, interzicerea imediată a comercializării produselor ZYN, inclusiv a stocurilor introduse pe piață înainte de intrarea în vigoare a interdicției.

Compania mai afirmă că, în cadrul procedurilor contravenționale, ANSP a solicitat suspendarea activității partenerului comercial pentru o perioadă de până la 12 luni. Au fost efectuate controale și la depozitul distribuitorului, precum și la depozitul Philip Morris. Măsurile au inclus, potrivit companiei, retragerea produselor ZYN deja distribuite, colectarea acestora din punctele de vânzare și ulterior distrugerea lor.

Philip Morris consideră măsurile „severe și disproporționate” și susține că procesele-verbale de control nu ar explica necesitatea distrugerii produselor. Compania precizează că toate aceste măsuri sunt contestate în instanță, iar legalitatea lor urmează să fie stabilită de judecători.

„Securitatea juridică și predictibilitatea reglementărilor sunt importante atât pentru investitorii locali, cât și pentru cei internaționali”, se arată în mesajul companiei.

Philip Morris solicită autorităților să identifice o soluție pe care o califică drept legală și echilibrată, care să țină cont de protecția consumatorilor, combaterea comerțului ilicit, veniturile bugetare și climatul investițional din Republica Moldova.