Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Peste 1000 de recruți vor fi încorporați în serviciul militar. „Contribuim la construirea unei societăți puternice”

29 Apr. 2025, 14:02
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
29 Apr. 2025, 14:02 // Actualitate //  Cătălina Boico

În perioada aprilie – iunie curent, circa 1400 de tineri vor fi încorporați în serviciul militar în termen în Armata Națională, iar alți 10 vor executa serviciul militar cu termen redus. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării al Republicii Moldova.

Potrivit proiectului hotărârii „Cu privire la încorporarea cetățenilor în serviciul militar în termen şi cu termen redus în perioada aprilie – iulie 2025”, aprobat astăzi, 29 aprilie, de Guvern, procesul de încorporare se desfășoară pe etape, în baza planului elaborat și aprobat de către Ministerul Apărării. Tot în aceeași perioadă, tinerii care au fost încorporați în serviciul militar în termen în perioada aprilie – iulie 2024 vor fi trecuți în rezervă.

„Pe lângă obligativitatea legală, executarea serviciului militar în termen reprezintă un pas important în formarea tinerilor ca cetățeni responsabili. Prin această experiență, ei învață disciplina, spiritul de echipă și respectul pentru valorile fundamentale. Astfel, sprijinind dezvoltarea lor personală, contribuim la construirea unei societăți puternice”, a declarat ministrul Anatolie Nosatîi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Campania de încorporare are loc de două ori pe an, în perioadele aprilie – iulie și, respectiv, octombrie – ianuarie, în conformitate cu legislația în vigoare. Încorporarea cetăţenilor în serviciul militar se efectuează în conformitate cu Legea nr. 1245 din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Sept. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Ihor Malcevski, în vârstă de 69 de ani, se afla în sediul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, luni, 28 septembrie, când clădirea istorică a fost lovită de o dronă a forțelor ruse, transmite hotnews.ro.

În atacul de luni de la Academia de Științe din Kiev a murit o persoană și au fost rănite alte trei, potrivit autorităților locale. În proximitatea clădirii construite în secolul al XIX-lea se află ambasada Germaniei, Opera Națională, Catedrala Sfântul Vladimir și o serie de clădiri guvernamentale, a scris The Guardian.

Malcevski, director adjunct al unui departament în cadrul instituției, privea de la fereastra biroului său situat la etajul 3, în timp ce fumul negru și dens ieșea din clădire.

„Gândurile mele se îndreptau spre un singur lucru: cum să mă salvez din această situație”, a povestit el, luni, pentru Reuters.

Frica de înălțime nu l-a împiedicat să iasă pe fereastră și să se cațere pe o cornișă de pe fațada imobilului, pentru a scăpa de fumul și flăcările din interior.

„În primele secunde nu înțelegi – apoi mintea se pune în funcțiune și începe să analizeze ce s-a întâmplat”, a mai spus bărbatul în interviul acordat din locuința pe care o are în afara Kievului.

În cele din urmă, Malcevski a coborât pe o scară pe care o sprijiniseră salvatorii de clădire.

Comparat în glumă de nepoți cu „Spider-Man” după ce a ieșit pe fereastră

La fața locului s-au deplasat și membrii familiei sale, pe care Malcevski i-a sunat la scurt timp după ce a fost salvat.

Omul de știință este căsătorit și are doi copii adulți și șapte nepoți.

Malcevski, pe care nepoții l-au comparat în glumă cu „Spider-Man” după ce au văzut imaginile pe YouTube, a spus că Ucraina ar trebui să continue lupta pentru a slăbi Rusia, în ciuda încercărilor de relansare a negocierilor de pace susținute de SUA.

Un oficial american a declarat marți că emisarul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a purtat discuții „constructive” cu omologii săi americani.

„Este un exercițiu fără sens”, consideră Malcevski.