Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Peste 2.500 de militari din 13 țări participă la exercițiul Sea Shield la Constanța

23 Mart. 2026, 14:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
23 Mart. 2026, 14:30 // În Lume //  Realitatea.md

Peste 2.500 de militari din România și alte 12 state, între care Franța, Statele Unite, Germania, Spania și Turcia, vor participa la exercițiul multinațional Sea Shield, care debutează mâine, 24 martie, la Constanța, transmite Antena 3 CNN.

Potrivit organizatorilor, antrenamentele se vor desfășura pe o perioadă de două săptămâni, până la data de 3 aprilie, având ca obiectiv principal creșterea nivelului de cooperare și îmbunătățirea capacității de reacție în fața provocărilor de securitate din regiune.

Astăzi, 23 martie, în Portul Constanța are loc ceremonia oficială de deschidere a exercițiului, unde Garda de Onoare a ajuns deja, urmând să sosească și oficiali locali, precum și reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale.

Pe durata exercițiului, forțele participante vor executa misiuni complexe în toate mediile de acțiune: maritim, fluvial, aerian, terestru și subacvatic, utilizând zeci de nave, aeronave și vehicule militare. Din partea României participă aproximativ 1.500 de militari, 33 de mijloace tehnice și echipamente, 14 vehicule de luptă, sisteme autonome fără pilot și două elicoptere navalizate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Exercițiul Sea Shield reprezintă una dintre cele mai ample activități de instruire multinațională din regiune, având ca scop consolidarea cooperării între forțele armate și creșterea capacității de răspuns în situații de securitate complexe.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!