Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Peste 65% din exporturile Moldovei sunt în Uniunea Europeană. Strugurii, prunele și cireșele sunt în top

30 Ian. 2025, 21:51
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
30 Ian. 2025, 21:51 // Actualitate //  Ana Panaguța

Uniunea Europeană a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova, iar exporturile către această piață au crescut considerabil în ultimul deceniu, depășind 60% din volumul total. Datele au fost prezentate în cadrul studiului de piață „Export Vision”.

Expertul Andrei Crigan de la Gateway-Partners a explicat că, dacă acum cu zece ani ponderea comerțului cu UE era de 48%, acum aceasta a ajuns la 65%. Printre cele mai exportate produse se numără strugurii, prunele și cireșele, care devin tot mai prezente pe rafturile europene.

„Exporturile moldovenești au crescut și s-au diversificat, chiar și din regiunea transnistreană, care nu trăiește cea mai bună perioadă a ei în acest moment”, a punctat expertul.

Potrivit Irinei Tolstousov, director-adjunct al Agenției de investiții, România deține în prezent 30% din exporturile moldovenești către UE.

„Chiar în această săptămână a avut loc un eveniment ce a vorbit despre reziliența Republicii Moldova în fața crizelor care tot apar regional, local și internațional, iar unul din punctele care a vizat soluțiile pe care le putem face noi pe intern este o abordare multidimensională din perspectiva exportului”, a precizat Irina Tolstousov.

Programul „Export Vision”, lansat în 2018, sprijină antreprenorii locali oferindu-le informații despre cerințele pieței europene și oportunitățile de export. Până acum, peste 700 de companii autohtone au beneficiat de acest program, în cadrul celor 26 de ediții organizate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!