Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Peste 7 000 de oameni au urmărit parada militară de Ziua Independenței

27 Aug. 2026, 21:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
27 Aug. 2026, 21:29 // Actualitate //  Ana Panaguța

Peste 7 000 de oameni au urmărit astăzi parada militară organizată în Piața Marii Adunări Naționale cu ocazia celor 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, potrivit datelor Guvernului.

La eveniment au participat circa 2 000 de militari, conform Ministerului Apărării. Prin fața conducerii țării și a cetățenilor au defilat militari ai Armatei Naționale, precum și angajați ai mai multor instituții de forță – salvatori, pompieri, polițiști, carabinieri și ofițeri ai structurilor de securitate.

În cadrul paradei au fost prezentate peste 100 de unități de tehnică militară și specială. Acestea au fost achiziționate atât din bugetul național de apărare, cât și prin programe de asistență oferite de partenerii externi.

În centrul Capitalei au putut fi văzute arme ușoare de infanterie, sisteme de artilerie autopropulsată, instalații antiaeriene, sisteme de monitorizare și protecție a spațiului aerian, drone și vehicule militare cu destinație specială, aflate în dotarea Armatei Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne.

La paradă au participat și grupe port-drapel din România, Ucraina, Lituania, Italia, Polonia, Franța, Cehia și Statele Unite ale Americii.

Parada militară a fost organizată în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Independenței, marcând 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova.

Parada Independenței s-a încheiat! VIDEO cu peste 2000 de militari și sute de unități de tehnică care au traversat PMAN

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!