Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Pierderile Rusiei, în jumătate de lună de la începerea războiului! Ucrainenii au pus datele cap la cap. Ce spun rușii?

11 Mart. 2022, 11:17
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
11 Mart. 2022, 11:17 // În Lume //  Realitatea.md

Peste 12 mii de militari ruși ar fi fost omorâți până în prezent în războiul din Ucraina. Datele sunt prezentate de către Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, fără a oferi statistici și despre pierderile suportate de armata ucraineană.

Potrivit statisticilor, din 24 februarie și până astăzi, 11 martie, rușii ar fi suportat următoarele pierderi:

  • personal – peste 12 mii de oameni,
  • tancuri – 353 de unități,
  • vehicule blindate de luptă – 1 165,
  • sisteme de artilerie – 125,
  • sisteme de lansare de rachete multiple – 58,
  • apărare aeriană – 31,
  • aeronave – 57,
  • elicoptere – 83,
  • echipamente auto – 558,
  • nave/bărci – 3,
  • rezervoare cu combustibili și lubrifianți – 60,
  • drone operaționale-tactice de nivel 7.

Precizăm că, anterior, Federația Rusă o singură dată a prezentat pierderile suportate în războiul din Ucraina, unde afirma că doar peste 500 de soldați ar fi decedat și nu 12 mii așa cum vorbesc autoritățile din Ucraina. Totodată, serviciile inteligente ale SUA oferă cu totul alte date decât cele oferite de Ucraina și Rusia. SUA afirmă că rușii ar fi pierdut în 15 zile de război în Ucraina între cinci și șase mii de militari.

De partea cealaltă, autoritățile din Ucraina nu indică pierderile suportate în război, cu excepția civililor omorâți de către bombardamentele efectuate de ruși, precum și daunele aduse infrastructurii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!