Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Planul MAI a dat roade. Coada tirurilor de la punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița s-a redus în jumătate

13 Iun. 2022, 19:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Iun. 2022, 19:14 // Actualitate //  Realitatea.md

Coada de camioane de marfă, care așteaptă să treacă granița de stat către România, s-a redus în jumătate odată cu demararea acțiunilor propuse de Ministrul Afacerilor Interne (MAI), la punctul de frontieră Leușeni-Albița.

Potrivit MAI, la această oră, rândul camioanelor măsoară o lungime de 3 km, față de sâmbătă, când coada de așteptare pentru formalități era de peste 6 km lungime.

„Acest lucru se datorează vizitei în teren a ministrei, Ana Revenco, la Leușeni și Albița, unde a reunit echipele tehnice din Moldova pentru a reuși operaționalizarea cât mai urgentă a proiectului pilot de control în echipele mixte la frontiera Leușeni-Albița. Astfel, Revenco a evaluat situația în teren împreună cu reprezentanți ai Poliției de Frontieră, Serviciului Vamal, ANSA, Ministerul de Externe și ANTA. Echipa de specialiști a făcut un inventar al procedurilor și proceselor necesare pentru a operaționaliza punerea în practică a proiectului de control mixt la frontiera Leușeni-Albița și a fost stabilită logistica necesară pentru echipa Republicii Moldova, care va face controlul din teritoriul românesc, în cadrul proiectului pilot”, anunță MAI.

Totodată, MAI informează că pregătește mai multe documente spre aprobare, pentru ședința de mâine, 14 iunie a Comisiei Situații Excepționale, care vor permite funcționarilor din Republica Moldova să lucreze instituționalizat pe teritoriul României, precum și alte măsuri pentru a face posibilă acțiunea echipelor de control mixte la frontiera Leușeni-Albița.

„În acest moment, la intrarea la punctul de frontieră Leuşeni sunt 151 camioane de mare tonaj, iar fluxul este în creștere, lungimea cozii de tiruri fiind de 3 km. Numărul polițiștilor de frontieră și al lucrătorilor vamali care lucrează în tură, în acest punct de frontieră, a fost suplimentat cu 20%. La Leușeni controlul vamal se procesează cu un scaner și un cântar. De asemenea, Republica Moldova este pregătită cu realocarea unui scaner pentru punctul de frontieră Leușeni-Albița, pentru a fi montat în teritoriul României, în perimetrul în care se va desfășura controlul mixt la frontiera de stat. Pentru realizarea acestui lucru, este necesar ca partea română să ofere condiții tehnice și logistice pentru operarea scanerului în bune condiții”, se mai arată în nota informativă a MAI.

Situația procesării controalelor vamale la frontiera Leușeni – Albița arată în felul următor:

  • 10 iunie 2022 – au fost procesate 152 tiruri cu marfa și alimente;
  • 11 iunie 2022 – au fost procesate 268 tiruri cu marfa și alimente;
  • 12 iunie 2022 – au fost procesate 320 tiruri cu marfa și alimente;
  • 13 iunie 2022 – până la ora 13:00 – au fost procesate 218 tiruri cu marfă și alimente.

Menționăm că, MAI a intervenit în rezolvarea situației din punctul de frontieră Leușeni-Albița, din cauza numărului mare de camioane care așteptau să treacă frontiera de stat. Concomitent, MAI a intervenit și în celelalte puncte ale frontierei de stat cu România, pentru reducerea pe cât posibil a timpilor de așteptare.

În săptămâna curentă, autoritățile moldovene continuă discuțiile cu partea romană pentru operaționalizarea efectivă a controlului prin echipele mixte în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

15 Nov. 2026, 20:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
15 Nov. 2026, 20:01 // Slider //  Ana Panaguța

Un proiect de infrastructură impresionant prinde contur în Europa. Norvegia construiește cel mai lung și mai adânc tunel rutier subacvatic din lume, o investiție de aproximativ 2,4 miliarde de euro, care va lega regiuni de pe coasta de vest a țării și va elimina o parte dintre traversările cu feribotul. Tunelul E39 Rogfast va avea 27 de kilometri și va coborî, în punctul cel mai adânc, la 392 de metri sub nivelul mării, scrie adevărul.ro.

Construcția face parte dintr-un proiect amplu de modernizare a șoselei E39, care traversează Norvegia de la nord la sud, de-a lungul coastei vestice. Noul tunel va asigura o legătură rutieră permanentă între regiunile Nord-Jæren și Haugalandet și va reduce cu aproximativ 40 de minute timpul de călătorie.

În prezent, deplasarea de-a lungul acestei porțiuni de coastă presupune folosirea feriboturilor, iar traversările maritime pot prelungi considerabil călătoriile. Rogfast va permite șoferilor să circule pe sub fiordul Boknafjord, fără să mai depindă de transportul naval, potrivit Express.

Tunelul va ajunge la 392 de metri sub nivelul mării

Cu o lungime de aproximativ 27 de kilometri, Rogfast va deveni cel mai lung tunel rutier subacvatic destinat traficului obișnuit. În punctul său cel mai adânc, construcția va ajunge la 392 de metri sub nivelul mării, o performanță inginerească impresionantă.

Adâncimea este impusă de relieful submarin al fiordurilor norvegiene, care coboară până la aproximativ 400 de metri sub nivelul mării. Prin comparație, Canalul Mânecii are o adâncime medie de aproximativ 60 de metri și una maximă de 174 de metri.

Numele Rogfast este o prescurtare de la „Rogaland fastforbindelse”, denumire care face referire la regiunea Rogaland și la termenul norvegian pentru o legătură rutieră permanentă.

Tunelul va avea două galerii separate, fiecare cu câte două benzi de circulație. Proiectul include și o soluție neobișnuită: o intersecție subterană cu sensuri giratorii, care va permite accesul către insula Kvitsøy. Aceasta va fi construită la aproximativ 250 de metri sub nivelul mării.

Pasaje de evacuare la fiecare 250 de metri

Lungimea și adâncimea tunelului ridică provocări importante în privința siguranței. Una dintre principalele preocupări este riscul izbucnirii unui incendiu, mai ales că traseul va avea o pantă de până la 7%, care poate solicita suplimentar motoarele autovehiculelor.

Pentru situațiile de urgență, proiectanții au prevăzut pasaje de evacuare la fiecare 250 de metri, față de aproximativ 330 de metri, cât este distanța întâlnită în mod obișnuit în astfel de construcții.

În cazul unui incendiu, șoferii vor putea părăsi galeria afectată de fum și vor ajunge în tunelul paralel, separat printr-o structură de protecție. Măsura este menită să permită evacuarea rapidă și în condiții de siguranță.

Iluminat dinamic și decorațiuni pentru a combate monotonia

O problemă mai puțin obișnuită luată în calcul de proiectanți este monotonia unei traversări de aproape 27 de kilometri prin subteran. Pentru a reduce anxietatea șoferilor și senzația de claustrofobie, în interiorul tunelului este prevăzut un proiect artistic, completat de un sistem de iluminat dinamic.

Norconsult, compania responsabilă de proiectarea și consultanța tehnică, explică faptul că amenajările vor avea rolul de a preveni monotonia, de a facilita orientarea și de a reduce senzația de izolare.

„În interiorul tunelului va fi dezvoltat un proiect artistic pentru a preveni monotonia, a reduce anxietatea provocată de tuneluri, a scurta timpul de călătorie perceput și a crea un sentiment de orientare și recunoaștere”, arată reprezentanții companiei.

Decorațiunile vor contribui și la crearea senzației unui spațiu mai deschis, iar iluminatul dinamic va putea fi adaptat și schimbat în diferite zone ale tunelului.

Investiție de aproximativ 2,4 miliarde de euro. Când va fi gata

Lucrările la Rogfast au început inițial în 2018, însă proiectul a fost suspendat la sfârșitul anului 2019, după ce estimările au indicat depășiri ale costurilor. Contractele existente au fost anulate, iar proiectul a fost reorganizat. Construcția a fost reluată la sfârșitul anului 2021.

Finalizarea este programată pentru 2033, iar investiția este estimată la aproximativ 25 de miliarde de coroane norvegiene, echivalentul a circa 2,4 miliarde de euro.

Tunelul face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a șoselei E39, care se întinde pe aproximativ 1.100 de kilometri, între Trondheim, în nord, și Kristiansand, în sud. În prezent, parcurgerea întregului traseu durează aproximativ 21 de ore și presupune nouă traversări cu feribotul.

Prin construirea de poduri și tuneluri, autoritățile norvegiene urmăresc să elimine aceste întreruperi și să reducă semnificativ timpul de deplasare de-a lungul coastei.

La finalizare, Rogfast va stabili mai multe recorduri mondiale: va fi cel mai lung tunel rutier subacvatic destinat traficului obișnuit, cel mai lung tunel rutier cu patru benzi și cel mai adânc tunel rutier cu patru benzi din lume. De asemenea, proiectul va include cea mai adâncă intersecție rutieră subterană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!