Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

PN cere anchetă după atacurile cibernetice care au vizat datele a 750 de mii de persoane: Este grav

28 Oct. 2026, 15:46
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2026, 15:46 // Politica //  Realitatea.md

Fracțiunea Partidului Nostru va înregistra joi, 29 octombrie, un proiect de hotărâre privind crearea unei comisii parlamentare de anchetă, care să investigheze incidentele recente de securitate cibernetică, să stabilească circumstanțele în care s-au produs și să identifice persoanele responsabile.

Anunțul a fost făcut de deputații Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii și Elena Grițco.

„Securitatea cibernetică și integritatea datelor sunt foarte importante pentru Republica Moldova. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile este grav și necesită clarificări. Trebuie să înțelegem ce s-a întâmplat, ce lecții au fost învățate și cine poartă responsabilitatea”, a declarat Alexandr Berlinschii.

La rândul său, deputata Elena Grițco a precizat că fracțiunea Partidului Nostru va propune Parlamentului constituirea unei comisii de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.

„Comisia va trebui să stabilească ce s-a întâmplat, cine se face vinovat și cine poartă responsabilitatea pentru această situație. Cetățenii cer transparență din partea statului, iar noi, în calitate de deputați, le vom fi alături”, a declarat Elena Grițco.

Inițiativa vine în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale, fiind extrase date personale aferente a circa 750.000 de persoane. Informațiile vizate includ date de identificare, informații despre familie, pensii, prestații sociale, permise de conducere și date financiare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 14:37
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
29 Oct. 2026, 14:37 // Societate //  Cătălina Boico

În scurt timp, strada Industrială din Capitală va intra în reconstrucție. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, care a precizat că strada va fi reconstruită de la zero, urmând să devină o porțiune importantă a Centurii Chișinăului.

Strada va avea patru benzi de circulație, trotuare pe ambele părți, un pasaj peste calea ferată cu o lungime de 56 de metri și două sensuri giratorii. De asemenea, vor fi amenajate o parcare de mare capacitate, cu 48 de locuri pentru camioane, o pistă pentru bicicliști cu două sensuri, un sistem nou de iluminat, semafoare inteligente și 10 stații de așteptare pentru transportul public. Proiectul mai prevede înlocuirea tuturor rețelelor subterane, instalarea utilităților și amenajarea spațiilor verzi.

„Este unul dintre cele mai mari proiecte de construcție a unei străzi de o asemenea anvergură în Chișinău și în Republica Moldova, de la independență încoace. Este cel de-al doilea proiect major de infrastructură, după ce recent am lansat lucrările de extindere a orașului și de construcție a bd. Mircea cel Bătrân, proiect care este în plină desfășurare.

Ținând cont că pe strada Industrială sunt foarte multe zone industriale, odată cu reconstrucția străzii va fi posibilă dezvoltarea economică a întregii zone. Mă bucur că la evenimentul de astăzi au venit și foarte mulți agenți economici din zonă, care, acum ceva timp, erau sceptici, în timp ce noi eram siguri că suntem tot mai aproape de realizarea acestui proiect mare și important”, a spus Ion Ceban.

Totodată, primarul a adăugat că proiectul urmărește crearea unei conexiuni rutiere moderne pe direcția nord-sud, care să faciliteze accesul către zonele industriale și economice și să reducă presiunea asupra străzii Transnistria. Astfel, se urmărește decongestionarea traficului.

„Este un proiect complex, care nu înseamnă doar construirea unui drum, ci dezvoltarea unei conexiuni urbane moderne, cu infrastructură pentru transport, pietoni și bicicliști, cu accent pe siguranță, accesibilitate și dezvoltare economică. Toate procedurile tehnice au fost finalizate. Licitația a fost organizată conform standardelor internaționale aprobate de BERD. Valoarea contractului este de peste 34 de milioane de lei. Mulțumim partenerilor Primăriei Chișinău, BERD, pentru realizarea încă unui proiect important pentru fiecare locuitor”, a conchis Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!