Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

„Poarta Iadului” din Rusia. Crește în fiecare an și scoate sunete ciudate

27 Nov. 2023, 16:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea MD
27 Nov. 2023, 16:45 // În Lume //  Realitatea MD

În mijlocul unei păduri din Rusia se află un abis pe care localnicii din Yakutia îl numesc „Poarta către Iad” sau „Poarta către lumea de dincolo”. Mai exact, în îndepărtata Siberie se află un crater ciudat, imens, cu o structură fără precedent, și pe lângă ciudata formațiune geologică, se aud și sunete ciudate și înficoșătoare. Acesta este craterul Batagaika.

Craterul Batagaika captează atenția nu doar datorită aspectului său amenințător, ci pentru sunele înfricoșătare care se aud aici. Cunoscut de localnici drept „Poarta Iadului”, este cel mai vechi permafrost din Siberia și al doilea cel mai vechi de pe întreaga planetă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Datează de câteva decenii, iar defrișările din regiune au provocat eroziuni, ceea ce la rândul lor au dus la topirea accelerată a permafrostului, relatează Atlas Geografic. Mai exact, craterul Batagaika reprezintă o „rană” pe suprafața Pământului, o dovadă clară a daunelor ireversibile pe care le provoacă oamenii mediului.

Sunetele înfricoșătoare

Măsurătorile luate de cercetători au arătat că cel mai vechi strat de permafrost din crater s-a format acum 650.000 de ani, în timpul celei mai lungi perioade glaciare din Emisfera Nordică a ultimelor două milioane de ani. Cu o adâncime de o sută de metri, o lungime de peste un kilometru și o formă care seamănă cu cea a unei raze, locuitorii din regiune au mărturisit că au auzit zgomote sinistre și că au văzut figuri fantomatice în zonă.

Oamenii de știință au o explicație pentru aceste sunete ciudate. Ele sunt, de fapt, rezultatul expansiunii rapide a craterului. Iar fantomele pe care localnicii susțin că le văd sunt, cel mai probabil, distorsiuni ale densității aerului cauzate de eliberarea bruscă a gazului metan.

Se extinde în fiecare an

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Sussex, fisura crește într-un ritm alarmant ca urmare a schimbărilor climatice: zece metri mai adânc în fiecare an. Iar dacă vara a fost foarte călduroasă, aceasta ar putea fi adâncită cu până la 30 de metri, scrie click.ro.

Scufundarea exhumează sedimente cu vestigii preistorice inedite, ceea ce ne permite să reconstituim mediul siberian din acea perioadă. Permaforstul este un strat de sol înghețat ce poate depăși 1.00 de metri. Topirea acestuia este periculoasă, pentru că dezghețarea întregului permafrost ar putea elibera o cantitate incredibilă de gaze cu efect de seră, precum metanul și dioxidul de carbon, care au fost stocate în acest strat de-a lungul mileniilor.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 11:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 11:37 // Slider //  Daniela Baranovschi

Peste 3.000 de camioane au traversat în ultimele 24 de ore punctele vamale ale Republicii Moldova, în ambele direcții. Traficul este în creștere din cauza exporturilor de cereale, a schimbării rutelor comerciale și a numărului mai mare de transporturi de mărfuri din Ucraina care tranzitează țara noastră, anunță Serviciul Vamal (SV).

Pentru a evita cozile la frontieră, autoritățile le recomandă transportatorilor să aleagă punctul de trecere în funcție de traseu și de tipul mărfurilor transportate. Cei care merg spre Leușeni–Albița sau Sculeni–Sculeni cu camioane goale pot opta, în funcție de itinerar, pentru punctele de trecere Cahul–Oancea sau Costești–Stânca.

În cazul camioanelor care transportă marfă, alegerea traseului depinde și de controalele necesare. De exemplu, dacă mărfurile trebuie să treacă prin verificări fitosanitare sau sanitar-veterinare, transportatorii trebuie să aleagă un punct vamal unde sunt disponibile aceste servicii. Totodată, prin Cahul–Oancea pot ieși din țară camioanele încărcate cu mărfuri ale companiilor care au statut de operator economic autorizat (AEO).

Pentru a reduce timpul de așteptare la Costești–Stânca, transportatorii pot folosi sistemul de programare electronică BQS. Acesta le permite să își planifice din timp plecarea de la depozit și sosirea la frontieră.

SV recomandă și folosirea sistemului NCTS, prin care declarația de tranzit poate fi completată și transmisă electronic înainte ca camionul să ajungă la frontieră. În acest fel, autoritățile vamale pot primi din timp informațiile necesare pentru pregătirea formalităților.

De asemenea, transportatorii pot depune în avans declarația sumară de intrare în Uniunea Europeană (ENS), inclusiv de pe teritoriul Republicii Moldova, dacă au acces la sistemele informatice necesare. Această declarație este obligatorie pentru intrarea mărfurilor în UE și trebuie depusă separat de declarația de tranzit prin NCTS.

Pentru a evita aglomerația, autoritățile recomandă transportatorilor să își împartă cursele pe zile și intervale orare diferite și să verifice situația traficului înainte de plecare. De asemenea, pregătirea din timp a documentelor necesare poate grăbi trecerea frontierei.

SV menționează că ține legătura cu autoritățile din România pentru a coordona activitatea la punctele de trecere. În posturile cu trafic intens a fost suplimentat personalul, iar cele două părți caută soluții pentru a procesa mai repede camioanele și a folosi cât mai eficient infrastructura existentă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!