Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Poezia lui Vieru, celebrată la Chișinău și Ungheni: două distincții speciale oferite de Institutul Cultural Român

18 Mai 2026, 21:53
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
18 Mai 2026, 21:53 // Actualitate //  Ana Panaguța

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău va acorda două distincții speciale în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”: Premiul ICR Chișinău pentru Poezie și Premiul ICR Chișinău pentru Critică Literară.

Evenimentul se va desfășura în perioada 21–22 mai 2026, la Chișinău și Ungheni, și va reuni scriitori, critici literari, traducători, cercetători, profesori, elevi și iubitori de literatură din Republica Moldova și România. Festivalul este dedicat memoriei poetului Grigore Vieru și are drept scop promovarea rolului poeziei în păstrarea identității culturale și a limbii române.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc pe 21 mai, la ora 10:00, la Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, unde participanții vor depune flori la bustul poetului Grigore Vieru și vor susține alocuțiuni dedicate operei acestuia. Programul va include și un recital poetic susținut de elevii Liceului de Creativitate și Inventică „Prometeu-Protalent”, sub moderarea academicianului Ion Hadârcă.

Tot în prima zi, la Academia de Științe a Moldovei va avea loc simpozionul științific „Grigore Vieru și rădăcinile noastre de foc”, cu participarea unor personalități ale criticii și istoriei literare din Republica Moldova și România. În același timp, la Liceul „Prometeu-Protalent” se va desfășura conferința „Așchii de Dumnezeire”, dedicată receptării operei poetului de către noile generații.

Programul va continua la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, cu un medalion literar-artistic dedicat creației vierene, iar seara va fi găzduită Gala Premiilor Festivalului și un spectacol omagial la Centrul de Cultură și Artă „Ginta Latină”.

Festivalul se va încheia pe 22 mai, la Palatul de Cultură din Ungheni, cu spectacolul „Autografe pe cer și suflet”.

Prin implicarea sa, ICR Chișinău își reconfirmă sprijinul pentru promovarea literaturii române și valorificarea moștenirii culturale a poetului Grigore Vieru.

Manifestarea este organizată de Centrul Cultural-Științific „Grigore Vieru” din Chișinău și Asociația Culturală „Feed Back” din Iași, în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, Academia de Științe a Moldovei, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, alături de alte instituții culturale și academice de pe ambele maluri ale Prutului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova