Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Poliția a pornit o cauză contravențională pe numele pretorului sectorului Centru al capitalei

04 Dec. 2024, 18:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Elena Putregai
04 Dec. 2024, 18:44 // Societate //  Elena Putregai

Poliția a pornit o cauză contravențională pe numele pretorului sectorului Centru al capitalei, Vadim Hîncu, scrie Newsmaker.md. Informația a fost comunicată de purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Sergiu Bejenari.

Ultimul a depus o plângere la poliție în vara anului 2024, după o declarație a pretorului Vadim Hîncu, adăugând că aceasta are un impact amenințător atât asupra sa, cât și a familiei sale. Atunci, contactat de sursa citată pentru o reacție, Vadim Hîncu a declarat că nu oferă comentarii și că lasă organele de abilitate să se expună. Dacă va fi găsit vinovat, pretorul riscă amendă de la 300 lei la 1500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore. 

Pe 4 decembrie, Sergiu Bejenari a anunțat că a primit răspuns de la poliție, după ce a depus o plângere pe numele lui Vadim Hîncu.

„A fost pornită cauză contravențională pe numele pretorului sectorului Centru, Vadim Hîncu, pentru amenințare cu răfuială fizică și instigare la violență. (…) Astfel de amenințări, venite din partea unor funcționari de conducere din Primăria Chișinău, demonstrează fața reală și tacticile de intimidare pe care le aplică aceștia pentru a reduce la tăcere orice voce critică, fie că e vorba de un jurnalist, reprezentant al societății civile sau orice alt cetățean care pune întrebări incomode. O administrație publică sănătoasă trebuie să fie preocupată de soluționarea problemelor nesoluționate din oraș și să lucreze pentru oameni, și în niciun caz să-i amenințe sau intimideze”, a scris Bejenari pe o rețea de socializare, atașând răspunsul poliției.

Potrivit documentului, poliția a pornit o cauză contravențională în conformitate cu prevederile art. 354 al. 1 Cod contravențional. Articolul 354 (1) prevede că huliganismul nu prea grav, adică acostarea jignitoare în locuri publice a persoanei fizice, alte acţiuni similare ce tulbură ordinea publică şi liniştea persoanei fizice, se sancţionează cu amendă de la 6 (300 lei) la 30 de unităţi convenţionale (1500 lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore.

În iunie 2024, Sergiu Bejenari anunța că a depus o plângere la poliție pe numele pretorului sectorului Centru al capitalei, Vadim Hîncu. S-a întâmplat după ce consilierul a criticat pe pagina sa de Facebook activitatea întreprinderii municipale „Spații Verzi”, urmare a unui incident tragic din capitală, când o fată de 12 ani a fost găsită fără suflare sub un copac. Vadim Hîncu a scris atunci că pentru asemenea postări „trebuie minim de îndoiat degetele”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 16:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
29 Oct. 2026, 16:23 // Slider //  Cătălina Boico

Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane: Iurie Cara, Andrei Safonov și Serghei Verdeș. Decretele au fost semnate astăzi, 29 octombrie, de șefa statului.

Iurie Cara și Andrei Safonov sunt așa-numiții deputați în Sovietul Suprem de la Tiraspol. Potrivit Zonei de Securitate, aceștia au participat la adoptarea unor acte anticonstituționale, care încalcă drepturile cetățenilor Republicii Moldova din regiunea transnistreană. De asemenea, Cara și Safonov promovează ideologia „lumii ruse” și pledează pentru menținerea prezenței militare ilegale a Rusiei pe teritoriul Moldovei.

Serghei Verdeș a obținut cetățenia Republicii Moldova cu încălcarea procedurii legale, în pofida avizului negativ al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), potrivit sursei citate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în februarie 2026, Maia Sandu a retras cetățenia a nouă exponenți actuali și foști ai regimului de la Tiraspol. Printre ei se afla și așa-numitul deputat Vadim Cravciuc, care candidează acum la funcția de așa-numit președinte. Acesta a contestat decretul în instanță.