Poliția Capitalei a venit cu detalii despre accidentul rutier produs astăzi, 29 aprilie, la intersecția străzilor Ion Creangă și Vissarion Belinski. Potrivit informațiilor preliminare, impactul s-a produs pe fondul unui conflict în trafic, în urma căruia victima, o femeie în vârstă de 72 de ani, ar fi coborât din propriul automobil și s-ar fi poziționat în fața unui autoturism de model KIA, condus de un bărbat de 33 de ani.
Femeia ar fi fost ulterior tamponată de acesta, în circumstanțe ce urmează a fi stabilite de polițiști. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.
Oamenii legii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că o femeie a fost lovită de un automobil la intersecția străzilor Ion Creangă și Vissarion Belinski din Chișinău, după ce ar fi traversat în fugă, în afara trecerii de pietoni.

