O femeie se ridică în picioare, ținând în mână o fotografie mare. Este fiul ei. A servit în Marină, a devenit pompier și a fost ucis pe 11 septembrie 2001. Acum vrea să știe de ce salariul său mic ar trebui să determine cât va plăti statul pentru pierderea suferită.
În fața ei se află Kenneth Feinberg. Scena are loc la o întâlnire cu rudele victimelor din Staten Island, despre care a scris Elizabeth Colbert în New Yorker. Avocatul și-a asumat o misiune pentru care nicio diplomă nu-l poate pregăti pe deplin: să transforme pierderea a mii de oameni în decizii individuale de recompense financiare, scrie hotnews.
Astăzi, la 25 de ani de la atacuri, povestea sa descrie o altă latură a evenimentelor din 11 septembrie. Cea care începe atunci când familiile sunt rugate să completeze cereri pentru persoanele pe care le-au pierdut prematur și pe nedrept.
Feinberg și-a făcut deja un nume în negocieri dificile. În 1984, a contribuit la medierea unei înțelegeri de 180 de milioane de dolari privind Agentul Portocaliu, puternicul erbicid chimic folosit în războiul din Vietnam. Specialitatea sa este găsirea de soluții economice acolo unde daunele provocate de oameni au dus la un impas.
După cum descrie TIME, această experiență avea să-l transforme într-un punct de referință pentru despăgubiri după tragedii majore. După 11 septembrie, a preluat administrarea Fondului federal de compensare a victimelor.
Programul oferă familiilor persoanelor decedate și rănite o alternativă la acțiunile în justiție: despăgubiri fără a fi nevoie să se dovedească vina inculpatului. Cu toate acestea, nu acoperă toate consecințele atacurilor. Pierderea unui loc de muncă sau a unei afaceri, fără vătămări corporale, nu este suficientă pentru a fi inclusă în fondul inițial, așa cum clarifică regulile oficiale ale programului.
În spatele acestei distincții administrative se află o întrebare dificilă: ce pierdere recunoaște statul și în ce mod?
Semnătura care schimbă totul
Participarea este voluntară, dar există un cost semnificativ. Prin depunerea cererii, beneficiarii renunță, în general, la acțiunile civile pentru daune provocate de atacuri – inclusiv împotriva companiilor aeriene. Sunt prevăzute excepții specifice, cum ar fi acțiunile împotriva celor care au participat cu bună știință la conspirația teroristă. Termenii renunțării sunt consemnați în dosarul Departamentului de Justiție.
Prin urmare, decizia nu se referă doar la o sumă. Se referă și la calea pe care o va urma o familie după dezastru: despăgubiri administrative sau acțiuni în justiție.
Aritmetica absenței
Pentru a calcula despăgubirile, Feinberg ar fi trebuit să „vadă” viitorul familiei. Care era venitul victimei? Câți ani ar mai fi lucrat? Câți membri ai familiei erau dependenți de el?
Pierderea financiară este legată de vârstă, venituri și stare civilă. Se adaugă o sumă predeterminată pentru daune non-economice: 250.000 USD pentru fiecare persoană decedată și încă 100.000 USD pentru soț/soție și fiecare persoană aflată în întreținere. Anumite alte beneficii, cum ar fi asigurarea de viață, sunt deduse din suma totală, donațiile caritabile private fiind excluse.
Distincția este esențială: sistemul calculează prejudiciul financiar cauzat de un deces, dar practic, suma finală poate fi interpretată ca o evaluare a persoanei în sine.
Când familiile cer să fie ascultate
Regulile prevăd audierea membrilor familiilor victimelor. Solicitanții pot prezenta dovezi și pot explica circumstanțele specifice ale cazului lor. Procesul oferă posibilitatea examinării cazului individual, dar decizia finală a administratorului special nu este supusă apelului sau revizuirii judiciare.
Această putere îi conferă lui Feinberg posibilitatea de a finaliza cazurile de care se ocupă. De asemenea, îl împovărează cu povara de a avea ultimul cuvânt.
În raportul său din 2004, acesta face referire la sute de audieri individuale și întâlniri cu mii de rude și supraviețuitori. El atribuie succesul programului familiilor însele și determinării lor de a-și continua viața.
Pentru persoanele care trec prin acest proces, audierea are o semnificație care depășește simpla recompensă financiară. Este o ocazie de a vedea cine a fost defunctul, dincolo de vârsta și salariul său.
Milioanele și negarea
În statisticile finale ale programului inițial, indemnizația medie de deces, după deduceri, este de aproximativ 2,08 milioane de dolari. Mediana este mai mică, de aproximativ 1,68 milioane de dolari. Sumele variază foarte mult și sunt, de asemenea, afectate de beneficiile din alte surse. Există, totuși, cazuri în care cererea nu a mai fost depusă.
Referindu-se la Feinberg, The New Yorker descrie o mamă care și-a pierdut fiul. El încearcă să o convingă să accepte despăgubiri. Ea refuză: nicio sumă de bani nu-l poate înlocui. Nu prezintă documentele necesare, lăsând în urmă peste două milioane de dolari.
Refuzul ei nu face ca banii să fie mai puțin necesari pentru cei care i-au acceptat. Arată cât de diferit poate fi percepută aceeași ofertă de stat: ca ajutor pentru continuitate sau ca o tranzacție la care cineva nu poate participa.
