Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Poliția și geniștii moldoveni sunt în alertă. Într-un lac au fost depistate presupuse fragmente de rachetă

27 Sept. 2023, 18:59
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
27 Sept. 2023, 18:59 // Actualitate //  Elena Putregai

Autoritățile de la Chișinău au fost sesizate de un bărbat, afirmând că într-un lac din satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi, din apropierea regiunii transnistrene, sunt fragmente de rachetă. La fața locului s-au deplasat polițiștii și geniștii, urmând să stabilească tipul și originea obiectelor, scrie Adevărul miercuri seara, 27 septembrie curent.

Informația a fost confirmată pentru sursa citată de Mariana Didenco, ofițer de presă al Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, care însă nu a putut oferi alte detalii, invocând faptul că cercetările polițiștilor și geniștilor sunt în desfășurare. A fost solicitată și opinia responsabililor Ministerului Apărării de la Chișinău, dar aceștia nu au răspuns până în momentul publicării acestui articol

Acum două zile, așa-zisele autorități din Transnistria au anunțat că într-o curte din satul Chițcani au fost depistate fragmente de rachetă, afirmând că acestea au fost ridicate de geniști,  dar nu au precizat unde au fost aduse sau alte amănunte.

Deplasare a observatoriilor militari

Tot la fața locului s-au deplasat și observatorii militari din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, dar până acum nu a fost stabilită originea acestora.

Cazul a fost înregistrat în noaptea în care armata rusă a lansat un atac masiv asupra regiunii Odesa din Ucraina, aceasta fiind în imediata apropiere de regiunea separatistă Transnistria.

De la începutul războiului din Ucraina și până acum, mai multe bucăți de rachetă, unele conținând cantități mari de explozibil au căzut pe teritoriul Republicii Moldova. Ba mai mult, rachetele rusești îndreptate spre Ucraina au survolat ilegal spațiul țării vecine.

În acest context, Ministerul Apărării condus de Anatolie Nosatîi a cumpărat un radar Ground Master 200. Comandat deja de Kiev şi produs de Thales, acesta are o rază de acţiune de 250 de kilometri și urmează să fie livrat în curând Chișinăului, permițându-i consolidarea supravegherii spaţiului aerian.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!