Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Polonia a ajuns la un acord cu Ucraina pentru a relua tranzitul cerealelor, dar importurile rămân interzise

18 Apr. 2023, 22:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Apr. 2023, 22:37 // Actualitate //  Realitatea.md

Polonia a ajuns la un acord cu Ucraina asupra reluării tranzitului cerealelor ucrainene, transporturile urmând să fie sigilate la graniță şi monitorizate pe tot parcursul lor pe teritoriul polonez, inclusiv prin GPS, a anunţat ministrul polonez al agriculturii, Robert Telus, scrie digi24.ro.

„Am reuşit să creăm mecanisme care vor asigura că nici măcar o tonă de cereale (ucrainene) nu va rămâne în Polonia”, a spus oficialul polonez, precizând că tranzitul cerealelor şi al celorlalte produse alimentare ucrainene va fi reluat începând de vineri.

Interdicţia asupra importurilor de cereale şi alte produse alimentare ucrainene în Polonia rămâne însă în vigoare, a precizat un alt ministru polonez, Waldemar Buda, titular al portofoliului Dezvoltării.

În acest timp, prim-viceprim-ministrul ucrainean Iulia Sviridenko a asigurat că ”exportatorii ucraineni vor respecta acordul convenit cu Polonia asupra tranzitului cerealelor ucrainene”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentru a ajuta Ucraina după războiul pornit de Rusia contra acestei ţări în februarie anul trecut, UE a suspendat taxele vamale şi celelalte măsuri de apărare comercială aplicate importurilor de cereale şi altor produse alimentare ucrainene, fără a li se impune respectarea standardelor europene de calitate.

Premierii din Bulgaria, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria au sesizat Comisiei Europene distorsiunile provocate astfel pe pieţele din ţările lor prin supraofertă şi prăbuşirea preţurilor. Într-o scrisoare adresată în martie preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cei cinci premieri au estimat că UE ar trebui să reintroducă taxe vamale asupra produselor agricole ucrainene dacă afluxul acestora nu poate fi oprit prin alte mijloace.

În pofida acestei scrisori, Bruxellesul a prelungit recent liberalizarea importurilor de produse agroalimentare ucrainene până în iunie 2024.

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
20 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Compania aeriană națională a Serbiei, Air Serbia, își face intrarea pe piața aviației din Republica Moldova. Din data de 3 iunie 2027, operatorul va inaugura o cursă regulată directă între Chișinău și Belgrad și va oferi pasagerilor moldoveni o nouă conexiune aeriană cu Europa de Sud-Est și posibilități suplimentare de călătorie către destinații internaționale, scrie bani.md.

Potrivit anunțului oficial al companiei, zborurile pe ruta Chișinău–Belgrad vor fi operate de patru ori pe săptămână, iar biletele au fost deja puse în vânzare. Noua legătură face parte dintr-un program amplu de extindere a rețelei Air Serbia, care pregătește lansarea a șase destinații noi în 2027.

Intrarea companiei sârbe pe piața moldovenească ar putea intensifica concurența în sectorul transportului aerian, în special pe segmentul zborurilor cu escală. Aeroportul din Belgrad reprezintă un important nod de conexiune regională, de unde Air Serbia operează curse către numeroase orașe europene, dar și către destinații intercontinentale.

Un avantaj pentru pasagerii din Republica Moldova îl reprezintă posibilitatea de a călători prin Belgrad către Statele Unite. Air Serbia operează deja zboruri transatlantice spre New York și Chicago, iar în 2027 intenționează să adauge Miami pe harta destinațiilor sale. Astfel, noua rută ar putea constitui o alternativă pentru călătoriile peste Atlantic, în funcție de orarul conexiunilor și de tarifele disponibile.

Potrivit datelor aeroportuare, în septembrie 2026, Aeroportul Internațional Chișinău a înregistrat 761.886 de pasageri, în creștere cu 17,9% față de aceeași lună a anului precedent.