Lucrările de reparație a Arcului de Triumf ar putea începe în primăvara anului viitor. Despre aceasta a anunțat ministrul culturii, Dan Suruceanu, în contextul aprobării de către Guvern a proiectului ce prevede trecerea Arcului de Triumf și a terenului aferent în proprietatea publică a statului, transmite IPN.
Potrivit ministrului, până la sfârșitul acestui an urmează să fie finalizate mai multe etape administrative și tehnice. Printre acestea, expertiza tehnică a monumentului, studiul de fezabilitate, elaborarea proiectului de restaurare și obținerea actelor permisive. În 2027 ar urma să fie organizată achiziția și selectat antreprenorul care va executa lucrările.
Proiectul aprobat prevede înregistrarea Arcului de Triumf, cu o suprafață de 131,2 metri pătrați, ca bun din proprietatea publică a statului. Terenul aferent are o suprafață de 0,015 hectare. Dreptul de administrare asupra construcției va reveni Ministerului Culturii, iar terenul, Agenției Proprietății Publice.
Prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că autoritățile caută și surse suplimentare de finanțare pentru restaurarea monumentului, astfel încât banii să nu vină din bugetul de stat. El a menționat posibilitatea atragerii unor sponsori și a unor contribuții din partea agenților economici pentru reconstrucția monumentului.