Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Portugalia, sub alertă meteo: Rafale de vânt de până la 150 km/h și școli închise

11 Nov. 2026, 08:37
 // Categoria: În Lume // Autor:  Valentina Buza
11 Nov. 2026, 08:37 // În Lume //  Valentina Buza

Portugalia se pregătește pentru o furtună extrem de puternică, iar autoritățile au decis să închidă miercuri școlile și instituțiile publice care nu oferă servicii esențiale. Furtuna Charles ar putea aduce ploi torențiale, inundații și rafale de vânt de până la 150 km/h. Opt districte, inclusiv capitala Lisabona, vor intra sub alertă roșie, iar populația este îndemnată să rămână în case. Guvernul a pus în alertă serviciile de urgență și unitățile armatei, pregătindu-se pentru intervenții de amploare.

„Toți cei care pot să rămână acasă să o facă. Mâine (n.r. astăzi, 11 noiembrie), va fi o zi cu totul excepțională și trebuie să rămânemîn case și în siguranță”, a avertizat ministrul de Interne, Luis Neves, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul Protecției Civile.

Oficialul a avertizat că autoritățile se așteaptă la situații grave, în care intervenția salvatorilor va fi esențială. „Vor fi momente extrem de dificile, în care va fi nevoie de intervenția echipelor de salvare”, a declarat Luis Neves, explicând că toate serviciile de urgență și unitățile armatei au fost puse în stare de alertă.

Potrivit Institutului Portughez pentru Mare și Atmosferă (IPMA), primele efecte ale furtunii Charles vor fi resimțite pe teritoriul continental al Portugaliei începând de miercuri, spre sfârșitul dimineții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Opt districte din centrul și sudul țării, inclusiv Lisabona, vor fi plasate sub alertă roșie, cel mai ridicat nivel de avertizare meteorologică.

Vântul ar putea atinge viteze de 100-120 km/h, iar în zonele de coastă rafalele ar putea ajunge la 140 km/h. În cele mai puternice episoade ale furtunii sunt prognozate viteze de până la 150 km/h.

Pe lângă vântul violent, meteorologii avertizează că ploile torențiale ar putea provoca inundații, în special în orașe. Autoritățile se tem și de prăbușirea copacilor sau a unor structuri, precum și de întreruperi ale alimentării cu energie electrică și ale serviciilor de telecomunicații.

Ministerul de Interne le-a recomandat oamenilor să evite deplasările care nu sunt absolut necesare și, acolo unde este posibil, să lucreze de acasă. Ministrul Luis Neves a cerut populației să stea departe de litoral, unde vântul puternic și valurile violente ar putea pune vieți în pericol.

„Vrem să prevenim mai degrabă decât să ne confruntăm cu dificultăți suplimentare”, a subliniat ministrul, amintind de furtunile devastatoare care au lovit Portugalia la începutul anului și în urma cărora au murit mai multe persoane. Potrivit acestuia, unele dintre decese au fost provocate de comportamente imprudente.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 08:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
11 Nov. 2026, 08:19 // Societate //  Valentina Buza

Elevii care vor promova și vor participa la marea plantare organizată în Chișinău pe 20 noiembrie vor putea câștiga premii. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban, care a precizat că vor fi oferite 100 de recompense.

Potrivit edilului, 50 de premii vor fi acordate elevilor care vor realiza videoclipuri creative prin care își vor îndemna colegii să participe la acțiunea de plantare. Alte 50 de premii vor reveni celor care vor trimite imagini video de la desfășurarea propriu-zisă a acțiunii.

Câștigătorii vor fi selectați în funcție de numărul de vizualizări ale postărilor. Mai multe detalii despre concurs urmează să fie prezentate vineri, 13 noiembrie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că elevii din instituțiile de învățământ din Chișinău vor avea program scurt vineri, 20 noiembrie, pentru a participa la o acțiune de plantare a arborilor și arbuștilor. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban. Potrivit edilului, Primăria Chișinău a procurat peste 15.000 de pomi fructiferi, care vor fi plantați în cadrul acțiunii.

VIDEO Zi scurtă pentru elevii din Chișinău pe 20 noiembrie. Care este motivul