Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Posibilități noi. Șoferii care vor rămâne fără permis de conducere vor putea solicita suspendarea contractului RCA

31 Mart. 2022, 14:06
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
31 Mart. 2022, 14:06 // Politica //  Realitatea.md

Șoferii asigurați în baza Răspunderii Civile Auto (RCA) vor avea dreptul să solicite suspendarea contractului cu asiguratorul, în cazul în care a fost lipsit de dreptul de a conduce vehiculul, în conformitate cu prevederile legale sau pe perioada în care persoana asigurată a depus sau i-au fost retrase legal plăcuțele de înmatriculare. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat în prima lectură, astăzi, 31 martie de către deputați, cu 59 de voturi.

Proiectul de lege a fost elaborat de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) în colaborare cu experții Băncii Mondiale, în contextul reformei pieței de asigurări din Moldova. Actul normativ are drept obiectiv racordarea cadrului legal la prevederile UE, fiind stabilite  condițiile generale și particulare ale acoperirii asigurării, modalitatea și termenele de plată a despăgubirilor de asigurare.

Potrivit proiectului, contractul de asigurare RCA internă se încheie pe un termen de 12 luni, iar contractul de asigurare RCA externă („Carte Verde”) poate fi încheiat pentru perioade de asigurare mai mici de un an, dar nu mai mici de 15 zile, în funcție de opțiunea asiguratului. Plata primelor de asigurare se face integral.

Contractul RCA se perfectează pe suport de hârtie sau prin mijloace tehnice electronice în regim on-line și se încheie între asigurător și asigurat fără indicarea persoanelor admise să utilizeze vehiculul, adică, cu un număr nelimitat de utilizatori. Cererea de despăgubire, de asemenea, va putea fi perfectată în format electronic.

De asemenea, prin proiect sunt reglementate limitele minime de răspundere acoperite prin asigurarea RCA. Astfel, pentru prejudicii materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul părților vătămate, limita despăgubirii se stabilește la un nivel de 100.000 euro. Pentru vătămări corporale și decese produse în unul și același accident, limita de despăgubire se stabilește pentru accidente la un nivel de 100.000 euro – pentru o parte vătămată sau la un nivel de 500.000 euro – indiferent de numărul părților vătămate.

Totodată, este prevăzut și prejudiciul moral.

Proiectul mai prevede instituirea unui mecanism de control al pieței asigurărilor obligatorii auto prin stabilirea de către autoritatea de supraveghere a nivelului primei de referință, dar și posibilitatea aplicării procedurii „decontării directe” în cazul asigurărilor RCA.

Actul mai prevede resetarea, organizarea și funcționarea Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA). Pentru îndeplinirea atribuțiilor de birou național auto, de organism de plată a despăgubirilor și de organism de compensare, BNAA dispune de structuri proprii: Fondul de protecție a victimelor străzii și Fondul de compensare, prin contribuția tuturor membrilor, proporțional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea contractelor RCA/„Carte Verde”.

Proiectul de lege urmează să fie supus votului în cea de-a doua lectură.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!