Un cetățean turc, în vârstă de 51 de ani, s-a pornit în Moldova cu un permis de conducere falsificat. Acesta a recunoscut mai târziu că ar fi achitat 500 de euro pentru obținerea acestuia și că l-ar fi perfectat prin intermediari. Totul s-a întâmplat astăzi, 5 decembrie curent.
„În punctul de trecere a frontierei Criva pe direcția intrare în Republica Moldova s-a apropiat străinul, la volanul mașinii personale.
În cadrul controlului de specialitate, polițiștii de frontieră au constatat că permisul de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile din R. Turcia, nu corespunde unui act veridic. Documentul vizibil prezenta semne de falsificare”, transmit responsabilii de la Poliția de Frontieră.
Documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.

