Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Premierul Armeniei a fost joi la Hîncești, după summit. Oficialul a fost întâmpinat cu vin, pâine şi sare

02 Iun. 2023, 12:40
 // Categoria: Summit 2023 // Autor:  Realitatea.md
02 Iun. 2023, 12:40 // Summit 2023 //  Realitatea.md

Premierul Armeniei, Nikol Pashinian, a vizitat joi, 1 iunie, Conacul lui Manuc Bei, amplasat în orașul Hîncești, după ce a participat la Summitul Comunității Politice Europene (CPE). Oficialul a fost întâmpinat cu vin, pâine şi sare.

Fotografii în acest sens au fost publicate pe pagina oficială a Consiliului Raional Hîncești.

„Dumnealui a avut plăcerea de a vizita IP Centrul Raional de Cultură „Conacul Manuc Bey” unde s-a întâlnit cu diaspora armeană din Republica Moldova. Este de menționat că este pentru prima dată când un Prim-ministru străin vizitează complexul arhitectural, aceasta fiind o oportunitate în plus de promovare a obiectivelor turistice raionale”, se arată în mesaj.

La finalul vizitei, în semn de prietenie, premierul Armeniei a donat muzeului Complexului „Conacul Manuc-Bey” un tablou pictat pe pânză naturală de un faimos artist armean.

Amintim că joi, 1 iunie, Republica Moldova a fost gazda Summitului Comunității Politice Europene (CPE), reuniune ce a avut loc la Castel MIMI, în localitatea Bulboaca, raionul Anenii Noi. S-au întrunit aproximativ 50 de lideri din Europa. Aceștia au reiterat sprijin pentru aspirațiile europene ale Moldovei și Ucrainei, au discutat despre securitate, energie și stabilitatea continentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Primul Summit al Comunității Politice Europene a avut loc în anul 2022, la Praga, Cehia, și a întrunit lideri din 44 de țări europene.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!