Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0%
  • USD
    17.5246
    0%
  • RUB
    0.2070
    0%
  • RON
    3.8236
    0%
  • UAH
    0.3922
    0%

Toate știrile

20 septembrie 2026

Premierul avertizează moldovenii: Gruparea criminală plănuiește să vă sune în ziua votului pentru a vă minți și speria

17 Oct. 2024, 18:34
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
17 Oct. 2024, 18:34 // Actualitate //  Elena Putregai

Prim-ministrul Dorin Recean s-a adresat cetățenilor moldoveni joi seara, 17 octombrie curent, cu un mesaj în legătură cu alegerile prezidențiale și referendumul constituțional republican din data de 20 octombrie.

„Stimați cetățeni ai Republicii Moldova, pe 20 octombrie vor avea loc alegeri pentru președintele Republicii Moldova și referendumul de aderare la Uniunea Europeană. Vă atrag atenția că o grupare de hoți încearcă să amăgească oamenii, să le promită bani, să le transmită informații false, să-i sune și să-i mintă. Rog toți cetățenii să fie atenți – această grupare spune minciuni și îi cheamă pe oameni să facă lucruri ilegale. Vă rog să nu-i credeți!”, așa și-a început mesajul premierul.

„Țara noastră se află într-un moment de răscruce. Și doar noi, moldovenii, trebuie să decidem încotro va merge Moldova. Din păcate, însă, sunt uniii în țară și în afara țării care nu-și doresc o Moldovă puternică, independentă, unde poporul își decide soarta. Ei își doresc o Moldovă pe care să o poată fura și controla în interesele lor de grup. În ultima perioadă, tentativele de destabilizare din partea grupărilor criminale controlate din exterior s-au intensificat. Doar într-o lună, instituțiile statului au documentat 15 milioane de euro, 130 de mii de oameni plătiți pentru a-și vinde votul, pentru a crea haos și a împiedica intrarea țării noastre în lumea civilizată, acolo unde este pace și oamenii trăiesc în bună înțelegere și bunăstare. Inspectoratul General al Poliției a făcut 350 de percheziții pe cauze penale, a reținut sute de infractori, a pus peste 250 de amenzi, a ridicat zeci de milioane de lei – bani murdari pregătiți pentru comiterea de infracțiuni”.

„Gruparea criminală plănuiește să sune sute de mii de oameni în ziua votului pentru a-i speria, minți sau promite mită electorală. Încă o dată, dragi cetățeni, nu cădeți în capcana unor ilegalități banditești”, a subliniat oficialul.

„Le mulțumesc celor peste 2 mii de angajați ai poliției pentru că muncesc peste program ca să asigure un proces electoral corect și transparent. Dragi cetățeni, în calitate de prim-ministru, vă garantez că instituțiile statului își vor face datoria și vor proteja votul liber al dumneavoastră și procesele democratice. Dar de voi, dragi cetățeni, depinde să opriți atacul asupra democrației. Duminică voi faceți alegerea – ne întoarcem în trecut, singuri, fără resurse pentru dezvoltare, vulnerabili în fața provocărilor sau mergem în viitor, în familia țărilor civilizate, care ne ajută să ne modernizăm țara și să trăim în pace, așa cum ne dorim. Am încredere că moldovenii nu vor permite niciodată să fie amăgiți, iar soarta lor să fie dictată de bani murdari și voturi cumpărate. Ei vor să ne vândă viitorul. Noi, vot cu vot, de la Ocnița la Cahul, de la Ungheni la Ștefan Vodă, vom apăra, prin vot, viitorul copiilor noștri, pentru că alegem să trăim în libertate și pace. Duminică puterea e la fiecare cetățean al țării noastre. Puterea e la voi! Mergeți la vot!, a conchis Dorin Recean.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
20 Sept. 2026, 19:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Sept. 2026, 19:02 // Slider //  Ana Panaguța

Inteligența artificială ar putea îmbunătăți productivitatea europeană cu aproximativ 1% pe parcursul a cinci ani, însă riscă și să accentueze inegalitățile, să suprasolicite rețelele electrice și să sporească dependența de tehnologia străină, cu excepția cazului în care guvernele statelor membre aprofundează integrarea economică, susține Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite hotnews.ro.

Într-un raport pregătit pentru reuniunea informală a miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană, care a avut loc la Dublin în 18 și 19 septembrie, FMI precizează că beneficiile și costurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea fi distribuite inegal între țări, regiuni și categorii de lucrători. De asemenea, raportul subliniază că finalizarea pieței unice a UE ar contribui la o distribuție mai echilibrată a adoptării IA și a beneficiilor acesteia în interiorul blocului comunitar.

Documentul FMI repetă îngrijorările exprimate anterior de fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, precum și de Comisia Europeană, potrivit cărora fragmentarea piețelor europene de capital, energie și muncă frânează investițiile și inovarea.

60% dintre angajații marilor economii sunt expuși

FMI estimează că aproximativ 60% dintre lucrătorii din economiile europene avansate ocupă posturi cu o expunere mare pe AI.

Deși unii ar putea deveni mai productivi datorită instrumentelor bazate pe AI, alții riscă să-și piardă locurile de muncă pe măsură ce sarcinile repetitive sunt automatizate, în special în sectoarele unde AI tinde mai degrabă să înlocuiască forța de muncă, decât să o completeze.

Raportul menționează că centrele de date din Europa consumă deja aproximativ 3% din energia electrică a continentului, iar cererea de electricitate va crește semnificativ pe măsură ce utilizarea AI se extinde. Marile centre tehnologice, precum Frankfurt, Londra, Amsterdam, Paris și Dublin, se numără printre zonele cele mai expuse, aglomerările de centre de date punând deja presiune asupra rețelelor electrice locale. Pentru a remedia această situație, UE ar trebui să investească în infrastructura electrică transfrontalieră și să aprofundeze integrarea pieței europene de energie, recomandă FMI.

De asemenea, documentul avertizează că Europa riscă să creeze o nouă dependență strategică, având în vedere dominația SUA și a Chinei în dezvoltarea modelelor de AI.

Potrivit FMI, Europa va avea nevoie de investiții semnificative în propria industrie de AI pentru a evita dependența de tehnologia străină. Totodată, raportul sugerează că beneficiile AI ar putea fi distribuite inegal atât între statele membre, cât și în interiorul acestora.

Se preconizează că economiile mai avansate vor beneficia disproporționat de pe urma acestei tehnologii, fiind mai bine pregătite și mai expuse la Inteligența Artificială.