Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

Premierul Recean, la Nisporeni: „Aderarea la UE va aduce beneficii tuturor localităților. Trebuie să rămânem uniți”

22 Iul. 2025, 20:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
22 Iul. 2025, 20:27 // Actualitate //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Dorin Recean a discutat cu mai mulți locuitori ai comunei Brătuleni, Nisporeni. Subiectele principale abordate la întâlnirea cu cetățenii au fost realizările Guvernului din ultimii ani, viziunile de dezvoltare a localității și direcția în care se îndreaptă Republica Moldova.

Șeful Executivului a amintit că, în ultimii 4 ani, pensia minimă a fost majorată de aproape trei ori, au crescut salariile profesorilor și medicilor, indemnizația unică la nașterea copilului și au fost oferite compensații în perioada iernii și ajutoare pentru diferite categorii sociale. Totodată, au fost construiți circa 700 de kilometri de drumuri, modernizate aproape 200 de școli și grădinițe și investită suma-record de trei miliarde de lei în spitalele din țară.

Potrivit premierului, aceste rezultate demonstrează că țara noastră este pe drumul corect și este importantă consolidarea eforturilor în procesul de integrare europeană.

„Și Brătuleni, și toate localitățile din Republica Moldova vor avea de câștigat în urma aderării la Uniunea Europeană. Este crucial să rămânem uniți și să păstrăm calea corectă”, a declarat șeful Guvernului.

Totodată, au fost discutate și problemele din comuna Brătuleni, în special lipsa apei potabile și starea drumurilor.

Premierul a remarcat că, datorită investițiilor Guvernului, a fost construit un sistem de aprovizionare cu apă, dar, deși lucrările au fost finalizate, acesta încă nu este funcțional. Astfel, prim-ministrul Dorin Recean a organizat o ședință comună cu Consiliul Raional Nisporeni și companiile responsabile și a solicitat deblocarea procesului și urgentarea livrării apei. Conectarea gospodăriilor la sistem cu racordarea rețelei la apeductul magistral va aduce apă din România pentru 13 localități din raioanele Ungheni și Nisporeni.

În același timp, prim-ministrul Dorin Recean s-a arătat nemulțumit de faptul că progresul lucrărilor de reconstrucție a 6 kilometri de drum între localitățile Brătuleni, Boldurești și Valea Trestieni este de doar 10%, în condițiile în care contractul a fost semnat în noiembrie 2024 și tronsonul trebuie să fie dat în exploatare până în luna octombrie a anului curent. Șeful Executivului a solicitat antreprenorului să prezinte un grafic detaliat pe săptămâni, pentru ca proiectul să fie realizat în termen.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Sept. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Italia a decis să prelungească cu încă 15 zile controalele la frontiera cu Spania, menținând suspendarea temporară a regulilor Schengen pentru călătorii care sosesc de pe teritoriul spaniol. Roma invocă situația din exclava spaniolă Ceuta și persistența unor probleme de securitate, scrie Digi24.

Ministerul italian de Interne a anunțat miercuri că măsura vizează în continuare frontierele aeriene și maritime și se aplică persoanelor care sosesc din Spania.

Decizia de prelungire a controalelor a fost luată ca urmare a „situației actuale din exclava spaniolă Ceuta și, în special, ținând cont de persistența problemelor esențiale deja identificate”, a transmis Ministerul de Interne de la Roma.

Suspendarea regulilor Schengen la frontiera cu Spania a fost introdusă inițial pe 31 iulie, pentru o perioadă de o lună, în urma crizei migranților din Ceuta.

De atunci, măsura a mai fost prelungită de două ori, de fiecare dată cu câte 15 zile. Noua decizie a autorităților italiene extinde controalele pentru încă 15 zile.

Madridul a răspuns măsurilor adoptate de Roma prin introducerea unor controale aleatorii asupra călătorilor care sosesc din Italia.