Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Premierul român reasigură că țara nu va trimite niciun militar în Ucraina

27 Apr. 2025, 20:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Apr. 2025, 20:05 // Actualitate //  Realitatea.md

Premierul român Marcel Ciolacu a transmis că România nu va trimite niciun militar în Ucraina, dar și faptul că este esențială menținerea angajamentului de a aloca 2% din PIB în apărare. Prezent la ceremoniile prilejuite de Ziua Forţelor Terestre Române, a declarat că România îşi menţine angajamentul ferm de a susţine Ucraina, având în vedere nu doar solidaritatea umanitară, ci şi interesele strategice de securitate.

„Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei continuă să influenţeze stabilitatea regiunii Mării Negre, un punct strategic între Europa, Asia şi Orientul Mijlociu. Aceste provocări impun un răspuns unitar şi coordonat, iar ţara noastră joacă un rol esenţial în consolidarea stabilităţii regionale. Dar vreau să reafirm foarte clar: România nu va trimite niciun militar pe frontul din Ucraina! Suntem însă obligaţi să ne continuăm şi să intensificăm eforturile pentru a face faţă riscurilor şi provocărilor actuale. De aceea, rămâne esenţial angajamentul de a aloca peste 2 la sută din Produsul Intern Brut pentru apărare, sume direcţionate mai ales către înzestrare şi pentru modernizarea infrastructurii”, a mai spus Ciolacu.

Potrivit premierului, creşterea alocărilor financiare pentru industria românească de apărare înseamnă locuri de muncă, înseamnă dezvoltare tehnologică şi un viitor în care echipamentele armatei noastre vor fi produse la noi în ţară.

De asemenea, premierul și-a exprimat recunoștința față de militarii care „zi de zi, îşi dedică viaţa apărării ţării noastre”.

„Mă bucur să fiu aici în ziua unei mari sărbători a ortodoxiei, cea a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pentru a celebra Forţele Terestre ale României. Este un moment de profundă recunoştinţă şi mândrie, în care ne reafirmăm angajamentul faţă de cei care, zi de zi, îşi dedică viaţa apărării ţării noastre. Apreciez în mod deosebit modul în care vă îndepliniţi misiunile şi reprezentaţi ţara în numeroasele activităţi internaţionale, în operaţiile NATO şi ale Uniunii Europene din Balcanii de Vest şi din Africa. Sunteţi, cu adevărat, ambasadori ai României, mai ales în aceste vremuri complicate”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Şeful Executivului a arătat că actualul context global de securitate este marcat de conflicte ample şi ameninţări hibride, iar securitatea internaţională reprezintă o preocupare centrală pentru toate statele europene.

„Dragi militari, vă suntem recunoscători pentru devotamentul vostru, pentru nopţile nedormite în misiune, pentru fiecare zi în care puneţi siguranţa ţării mai presus de propria viaţă. Sunteţi fundamentul forţei noastre de apărare, simbolul sacrificiului şi al loialităţii faţă de România. În faţa voastră, nu doar ca premier, dar şi ca român, simt atât respect, cât şi profundă admiraţie. Când privesc spre voi, nu văd doar uniforme, ci văd fii şi fiice, părinţi şi prieteni care îşi pun tot sufletul în ceea ce fac. Gândurile noastre se îndreaptă azi şi spre cei care, de-a lungul generaţiilor, au marcat, prin curajul şi dăruirea lor, momentele esenţiale din istoria noastră. Sunt eroii cunoscuţi, dar mai ales cei anonimi, al căror sacrificiu a stat la baza construirii României Mari. Graţie lor suntem astăzi o naţiune independentă şi suverană. Vor fi întotdeauna în inimile şi în rugăciunile noastre. Sunt convins că toţi cei care îmbracă azi uniforma militară vor duce mai departe efortul acestor eroi de a păstra România puternică, unită şi respectată. Vă doresc sănătate şi succes! Şi să ne faceţi în continuare să fim la fel de mândri de voi!”, a spus premierul în final.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 13:14
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2026, 13:14 // Sport //  Realitatea.md

Pe 5 decembrie 2026, Chișinău Arena va găzdui CHIȘINĂU BOXING NIGHT IV: MIRELI EDITION, o gală internațională care promite să marcheze un moment istoric pentru boxul profesionist din Republica Moldova.

Evenimentul, organizat de Boxing Wise Management și Federația de Box din Moldova, va reuni sportivi din Republica Moldova, Israel, Ucraina, România, Bulgaria, Germania și Turcia, în peste 15 confruntări spectaculoase de box profesionist, MMA și kickboxing.

Momentul culminant al serii va fi o premieră absolută pentru boxul moldovenesc: pentru prima dată, în Republica Moldova se va disputa un Main Event de 12 runde pentru titlul mondial WBF.

În lupta pentru centura mondială, Yan Zak (Israel) îl va înfrunta pe Sahan Aybay (Turcia), într-un duel internațional cu o miză fără precedent pentru o gală organizată la Chișinău.

Și aceasta nu va fi singura confruntare cu un titlu pus în joc! În cadrul galei se va disputa și centura de campion al Republicii Moldova la box profesionist, oferind publicului două lupte cu miză majoră în aceeași seară.

Cu sportivi din șapte țări, peste 15 confruntări și două titluri puse în joc, CHIȘINĂU BOXING NIGHT IV: MIRELI EDITION își propune să ridice standardele evenimentelor de box profesionist organizate în Republica Moldova.

Organizatorii invită toți iubitorii sportului să fie prezenți pe 5 decembrie, la Chișinău Arena, pentru a susține sportivii și a fi martorii unui moment istoric pentru boxul moldovenesc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!