Preşedintele chinez Xi Jinping a reunit săptămâna aceasta la Beijing lideri mondiali în cadrul unui summit la nivel înalt, pentru a lansa următoarea etapă a Iniţiativei sale Belt and Road (O centură, un drum), supranumită „Noul drum al mătăsii”. Iniţiativa urmăreşte promovarea dezvoltării globale. Dar în subtextul discursului de deschidere al lui Xi, în mare parte triumfător, şi în cadrul summitului mai amplu, au fost clare dificultăţile cu care se confruntă acest program de politică externă de anvergură, comentează presa internațională.
În primul rând, fotografia de familie a şefilor de stat şi de guvern prezenţi a fost mai goală în acest an faţă de ediţiile precedente din 2019 şi 2017: 27 de personalităţi apar în imagine. Au lipsit, în mod surprinzător, lideri consideraţi apropiaţi Chinei, precum cei din Brazilia, Africa de Sud, Iran şi Arabia Saudită. Au fost, în schimb, preşedintele Serbiei, Alexandar Vucic, care a încheiat un acord de liber schimb cu China, surprinzător pentru o Uniune Europeană aflată în negocieri de aderare cu Serbia, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, singurul lider din cadrul UE prezent, răsplătit corespunzător de Jinping: „Vă consider un prieten”. Liderii talibani au participat, de asemenea, la summit şi au semnalat în mod oficial dorinţa ca Afganistanul să se alăture Iniţiativei, cunoscută sub numele de BRI (Belt and Road Initiative).
Divergenţe la vârful blocului anti-occidental
În această companie şi-a făcut reapariţia pe scena internaţională preşedintele rus, Vladimir Putin, în prima sa ieşire din spaţiul ex-sovietic de la invadarea Ucrainei. În condiţiile în care Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele său, el nu a participat la summit-ul BRICS din Africa de Sud, în august. S-a deplasat, în schimb, săptămâna trecută, în Kârgâzstan, aflat în sfera de influenţă a Moscovei.
Aceasta a fost cea de-a 42-a întâlnire din ultimul deceniu între preşedinţii rus şi chinez. Un număr care spune multe despre soliditatea pactului dintre cei doi, pe care-i leagă interese comune: ţările lor au una dintre cele mai lungi frontiere din lume, 4.200 km, fiecare încercând să-şi extindă dominaţia în cealaltă direcţie – China în Pacificul de Vest, Rusia în fostul său imperiu sovietic.
Dincolo de semnele de caldă prietenie, însă, au lipsit acordurile bilaterale majore. Prilej pentru presa internaţională să analizeze divergenţele ivite în ultima vreme la vârful blocului anti-occidental: China ezită în privinţa construirii gazoductului Forţa Siberiei 2 (cu care Moscova vrea să înlocuiască Nord Stream 2, ce urma să lege Rusia de Europa prin Germania) şi, aparent, evită oferirea de suport militar semnificativ ca volum. Aşa a ajuns ministrul rus de externe Serghei Lavrov să zboare de la Beijing la Phenian căruia i-a mulţumit pentru susţinerea ”operaţiunii militare speciale” a Rusiei în Ucraina, potrivit transcrierii discursului său, publicată pe site-ul Ministerului de Externe de la Moscova.
Dar preşedintele rus se poate declara mulţumit după vizita la Beijing, în măsura în care a reuşit să-şi sfideze statutul de paria la nivel internaţional, fie asta şi în mijlocul unui cerc de autocraţi vasali ruso-chinezi prezenţi. Între ei, premierul Ungariei, primul lider din UE căruia Putin i-a strâns mâna, după ce în aprilie 2022 liderul rus a fost vizitat la Moscova de cancelarul Austriei, Karl Nehammer.
Prilej de bilanţ pentru BRI
Reuniunea plenară a reuniunii de la Beijing a durat numai o ora şi jumătate, în rest lucrările au fost structurate în forumuri tematice. A fost, în primul rând, prilejul unui bilanţ. „În ultimul deceniu, Iniţiativa O centură, un drum a generat investiţii de aproape 1 trilion de dolari americani la nivel global şi a scos 40 de milioane de oameni din sărăcie”, a comunicat Ministerul chinez de Externe. Potrivit Radio China International, în cadrul iniţiativei au fost derulate peste 3.000 de obiective de cooperare. Până la finalul lunii iunie 2023, China a încheiat documente de cooperare pentru construirea în comun a iniţiativei „O centură, un drum”cu peste 150 de ţări şi peste 30 de organizaţii internaţionale.
Le Monde consemna, din surse oficiale, investiţii chineze de 242 miliarde dolari în ţările care au aderat la iniţiativă, sumă mai mică decât cea enunţată oficial. Publicaţia franceză atrage atenţia asupra impasului unor şantiere disproporţionate, mai costisitoare decât estimările iniţiale. Rămâne de văzut cum va gestiona China uriaşul angajament global pe care şi l-a asumat acum un deceniu.
Încetinirea economică provocată de pandemie a fost însoţită de problema datoriilor insolvabile ale unor ţări beneficiare. După ce a fost acuzată că foloseşte investiţiile nesustenabile de către statele sărace pentru a obţine controlul asupra infrastructurii lor (spre exemplu: porturi, căi ferate şi companii de electricitate), China s-a trezit că începe să resimtă scadenţele neonorate.
Nici situaţia internă nu e favorabilă. Ţara e în plină criză imobiliară, după ce acest sector a fost, timp de decenii, motorul creşterii interne. Arestarea în septembrie a lui Xu Jiayan, patronul giganticului dezvoltator imobiliar Evergrande, falimentat cu datorii de 300 de miliarde de dolari, e unul din semnele finalului de ciclu de dezvoltare economică. În Hong Kong, de pildă, unul din cinci birouri de închiriat e liber. Vânzările de apartamente în principalele o sută de aglomerări urbane s-au prăbuşit cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Economia chineză a depins, prea mult timp, de construcţii pe datorie, sfera imobiliară fiind stimulată masiv de credite facile. Criza se repercutează acum asupra creşterii economice, încetinită la 4,9% în trimestrul al treilea al anului, după 6,3% în trimestrul precedent. Relansarea post-Covid şi-a temperat elanul. S-a vazut şi în contabilitatea dezamăgitoare a vacanţei de început de octombrie (când s-a sărbătorit Ziua Naţională a Chinei), deşi chinezii au fost cuprinşi de o frenezie turistică fără precedent din 2019, înaintea pandemiei. „Insuficient pentru a inversa tendinţa de încetinire în care se cufundă ţara”, a observat publicaţia spaniolă El Pais.
Preocuparea regimului chinez e acum evitarea riscului de contagiune sistemică. De aceea, companii publice, precum grupul feroviar China Construction Railway, preiau şantierele dezvoltatorilor imobiliari. Apoi, va trebui făcut pasul decisiv către noul model de dezvoltare economică, adecvat celei de-a patra revoluţii industriale. O direcţie în care SUA joacă în forţă. Chiar în ziua deschiderii forumului, secretarul american pentru Comerţ anunţa o serie de noi restricţii pentru exporturile de semiconductori către China. Limitarea accesului companiilor chineze la tehnologia de vârf este o linie constantă a SUA, atât sub administraţia Trump, cât şi în mandatul lui Biden. Explicaţia oficială a fost riscul folosirii în scopuri militare.
Materiile prime critice sunt alt domeniu major în dispută. La final de septembrie, 47 de ţări s-au reunit la Paris, într-un prim summit mondial specific, pentru a discuta, sub egida Agenţiei Internaţionale a Energiei, reorganizarea sistemului de aprovizionare cu materiile prime necesare tranziţiei ecologice. O zonă dominată de China deocamdată, care asigură aproape 70% din producţia de pământuri rare şi rafinează peste 60% din cobalt, litiu şi magneziu la nivel mondial. O hegemonie împotriva căreia UE se zbate, mânată de temerea exprimată de comisarul pentru industrie, Thierry Breton: „Nu putem înlocui dependenţa de energiile fosile cu dependenţa de materiile prime critice”.
Nu poate fi trecută cu vederea abilitatea Beijingului de a se mişca, în actualul context învolburat, fără a stârni un tsunami. Iar poziţia de dependenţă fără precedent a Rusiei faţă de China, în special în plan economic, trebuie să dea de gândit. „China e cea care are toate atuurile” în această relaţie, observă directorul Centrului Carnegie Russia Eurasia, Alexander Gabuev. O asimetrie în creştere, observă Le Monde, din cauza triplei dependenţe ruseşti: la nivel comercial (70% din veniturile Rosneft, gigantul rus al hidrocarburilor, sunt asigurate de China), cel monetar (în urma „yuanizarii” economiei – moneda chineză a depăşit dolarul la Bursa din Moscova şi reprezintă 40% din schimburile comerciale), precum şi al datoriei financiare în creştere, pentru a face faţă sancţiunilor.
Ambiţii geostrategice
În plan geostrategic, regimul Jinping şi-a comunicat clar ambiţiile. La 28 august 2023, Ministerul chinez al Resurselor Naturale a publicat o noua hartă cu delimitarea frontierelor, indicând precis revendicările în Marea Chinei de Sud. Pe scurt, China pretinde 90% din aceste ape strategice, la care au dreptul şi Vietnam, Filipine, Malaiezia si Indonezia.
Ambiţiile teritoriale includ, de asemenea, instaurarea dominaţiei continentale asupra Taiwan, faţă de care, de un an încoace, ostilitatea chineză se traduce printr-o escaladare îngrijorătoare a prezenţei militare. Luna trecută a fost atins apogeul prezenţei avioanelor de vânătoare chineze: 103 avioane au fost detectate deasupra strâmtorii Taiwan în decurs de 24 de ore. Ministrul Apărării de la Taipei s-a plâns, la 12 octombrie 2023, de „intensificarea intimidării militare”, atrăgând atenţia asupra deplasării de rachete balistice în regiune.
Această politică ofensivă în relaţia cu vecinătatea imediată îşi are, la fel ca în cazul Rusiei, originea într-un discurs naţionalist axat, în bună măsură, pe resentimentul cauzat de „umilinţele trecutului”. „Vremea în care poporul chinez putea fi călcat în picioare, când suferea şi era oprimat, a trecut definitiv”, a clamat Xi Jinping, la centenarul Partidului Comunist, în iulie 2021, după ce a evocat războaiele opiului, colonialismului occidental şi invazia japoneză.
Acest curent naţionalist nu iartă nici măcar Rusia, chiar dacă Beijingul îşi îmbrăţişează tot mai strâns aliatul, îmbrăţişare care, la o privire mai atentă, se dovedeşte a fi numai de circumstanţă. Aceleaşi hărţi oficiale chineze indică, în dreptul unor oraşe azi ruseşti, denumirea chinezească. Vladivostok e menţionat Haishenwai, Habarosk, cel mai estic oraş al Rusiei, figurează ca Boli, iar Sahalin, avanpostul rus din Pacific, e trecut Kuedao.
În 1964, în era ciocnirilor de graniţă sovieto-chineze, Mao, după divorţul brutal dintre cele două partide comuniste, denunţă cuceririle ruseşti din ultimele secole (ar fi vorba, spun unii observatori, de circa 1,5 milioane de kmp). La o confruntare cu prim-ministrul URSS, Mao l-a ameninţat că bătălia sino-sovietică va dura 10.000 de ani.
