Presa internațională vuiește vineri seara, 30 iunie curent, despre „atacul terorist” de la Aeroportul Internațional Chișinău soldat cu doi morți, un polițist de frontieră și un gardian al aeroportului, dar și cu un rănit, pasager.
Un cetățean din Tadjikistan, de 43 de ani, căruia i-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova din considerente de securitate, a reușit să ia arma unui polițist de frontieră. Cel din urmă a fost împușcat mortal. La fel și un gardian al aeroportului care a încercat să intervină a fost împușcat mortal.
A luat ostatici, fiind rănit și un pasager. Într-un final, a fost reținut.
Procuratura a pornit dosar penal în baza art.278 alin.4 Cod penal – Actul terorist săvârșit prin omorul mai multor persoane.

