Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Președintele Ciprului, la Chișinău: Primele capitole de negociere ar putea fi deschise în iunie

09 Mai 2026, 19:10
 // Categoria: Politica // Autor:  Vlada Ciorici
09 Mai 2026, 19:10 // Politica //  Vlada Ciorici

Președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides, a declarat la Chișinău că obiectivul principal al președinției cipriote a Consiliului UE este deschiderea oficială a capitolelor de negociere cu Moldova, începând cu clusterul numărul 1, aspecte fundamentale, chiar în luna iunie.

„Acest capitol este coloana vertebrală pentru negocierile de aderare. Se referă la supremația legii, reformele justiției și drepturile fundamentale. Am toată încrederea că, cu forțele noastre comune, acest scop va fi obținut. În paralel cu aceste negocieri, noi suntem concentrați pe rezultate care vor aduce un impact imediat pentru cetățenii Republicii Moldova. Prin intermediul planului de creștere al Uniunii Europeane, ne asigurăm că și comunitățile din diferite regiuni ale țării pot să obțină beneficii concrete„, a declarat Christodoulides.

Oficialul cipriot a subliniat că extinderea UE reprezintă pentru Cipru o necesitate geopolitică, nu doar o opțiune politică, și că o Uniune mai puternică este una extinsă.

În același context, Christodoulides a anunțat că UE a alocat 200 de milioane de euro pentru economia Moldovei prin Planul de Creștere al UE, pentru infrastructură și pentru a crea locuri de muncă.

„Cu adevărat, urmarea reformelor cheie, care au fost completate cu mult succes, Uniunea Europeană a mai alocat 200 de milioane de euro pentru a acționa ca și un motor pentru economia Republicii Moldova.„, a conchis președintele cipriot.

La rândul său, Președinta Maia Sandu a afirmat că aderarea la UE este cel mai important proiect național al Moldovei de la obținerea independenței și că țara este pregătită pentru următorul pas.

„Este și o strategie de supraviețuiră, într-un context în care un agresor continuă să ne amenințe suveranitatea. Republica Moldova și dorește să facă parte din proiectul de pace care este Uniunea Europeană. Ne facem treaba, investim în securitate energetică, reformăm justiția, consolidăm statul de drept, aliniem legislația la standardele europene, ne întărim reziliența în fața amenințărilor hibride și împărtășim această experiență cu partenerii europeni. Comisia Europeană confirmă progresul nostru. Suntem pregătiți pentru deschiderea oficială a negocierilor pe capitole”, a precizat președinta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.