Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Preşedintele din Coreea de Sud a anunţat ridicarea legii marţiale şi retragerea trupelor

04 Dec. 2024, 07:02
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
04 Dec. 2024, 07:02 // În Lume //  Redacția Realitatea

După ce marţi a instituit legea marţială şi a desfăşurat trupe terestre şi aeriene, miercuri, preşedintele din Coreea de Sud a anunţat ridicarea acesteia, sub presiunea manifestanţilor şi a parlamentului, care i-au cerut demisia.

Un conflict privind adoptarea bugetului său în parlament, unde tabăra prezidenţială este în minoritate, l-a determinat, marţi, pe preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol să recurgă la impunerea legii marţiale, măsură criticată dur nu doar de opoziţie, care i-a cerut demisia de urgenţă, ci şi de membrii propriului partid.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

După anunţul introducerii legii marţiale, elicoptere ale armatei au aterizat pe acoperişul parlamentului. În acelaţi timp, sute de manifestanţi s-au adunat în faţa parlamentului pentru a cere retragerea deciziei şi demisia lui Yoon Suk Yeol.

Impunerea legii marţiale, o premieră în ţară după mai bine de 40 de ani, implica suspendarea vieţii politice, precum şi închiderea parlamentului şi trecerea presei sub control, lucru ce a stârnit îngrijorare şi dezaprobare în întreaga lume, în special în Statele Unite, principalul aliat al Seulului împotriva Coreei de Nord, dar şi în China.

În Coreea de Sud, principalul partid de opoziţie (Partidul Democrat) a cerut demisia lui Yoon Suk Yeol şi a ameninţat că, în cazul în care acesta refuză, va iniţia procedurile de demitere împotriva lui. Chiar şi propriul partid al preşedintelui, Partidul Puterii Poporului, a declarat miercuri că Yoon ar urma să fie tras la răspundere.

„Preşedintele trebuie să explice această situaţie tragică imediat şi în detaliu”, a declarat la televiziune şeful partidului său, Han Dong-hoon, subliniind că “toţi cei responsabili vor trebui traşi la răspundere”.

Miercuri dimineaţa, şeful de cabinet al preşedintelui şi importanţi colaboratori şi-au prezentat demisiile în masă potrivit agenţiei naţionale Yonhap.

Pe de altă parte, confederaţia coreeană a sindicatelor, cel mai mare sindicat din ţară, cu aproximativ 1,2 milioane de membri, a chemat la o “grevă generală nelimitată” până la demisia lui Yoon, fiind de părere că el şi-a semnat “propriul sfârşit la putere”.

În urma declarării legii marţiale, parlamentul s-a reunit în timp ce forțele speciale încercau să intre în sala de şedinţe. În faţa clădirii, închisă peste noapte, manifestanţii au strigat: „Arestaţi-l pe Yoon Suk Yeol!”, au constatat jurnalişti ai AFP.

Preşedintele sud-coreean a decis în cele din urmă să anunţe la televizor ridicarea legii marţiale şi retragerea trupelor desfăşurate în capitală, stârnind strigătele de bucurie ale manifestanţilor.

Yoon Suk Yeol, într-un discurs surpriză, a explicat alegerea sa de a reînvia o lege care a fost activată ultima dată în 1980, când sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de o lovitură de stat militară. Yoon a justificat marţi măsura spunând că doreşte „eliminarea elementelor ostile statului” şi „protejarea Coreei de Sud liberale de ameninţările reprezentate de forţele comuniste nord-coreene”.

Casa Albă a afirmat că nu era la curent cu intenţiile lui Yoon.

Organizația Națiunilor Unite şi Marea Britanie ş-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea, în timp ce China le-a cerut cetăţenilor săi din Coreea de Sud să fie precauţi. Moscova, care şi-a întărit legăturile cu Coreea de Nord în urma războiului său din Ucraina, a considerat situaţia alarmantă.

Japonia, la rândul ei, a declarat miercuri că supraveghează situaţia cu „o îngrijorare excepțională şi serioasă”.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova