Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu – invitatul emisiunii Rezoomat!

19 Dec. 2023, 10:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Dec. 2023, 10:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Ce câștigă Republica Moldova în urma deschiderii negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană?

Cum se văd din opoziție acțiunile guvernării?

Cum sunt împărțiți banii țării în proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2024?

La aceste și alte întrebări aflăm răspunsurile în timpul emisiunii Rezoomat!

Invitatul moderatoarei Ileana Pîrgaru este președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, ex-premierul Republicii Moldova, Ion Chicu.

Emisiunea va fi difuzată astăzi, 19 decembrie, ora 20:00 la RLIVE TV și pe platformele www.realitatea.mdwww.rlive.md. RLIVE TV este în lista Must Carry, obligatorie pentru toate rețelele de cablu și IPTV. RliveTV dispune de 84% acoperire în toată țara.

 

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 16:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
18 Aug. 2026, 16:52 // Societate //  Cătălina Boico

Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, s-a întâlnit cu însărcinatul cu afaceri al misiunii Ambasadei SUA în Republica Moldova, Nick Pietrowicz. Oficialii au discutat despre consolidarea cooperării dintre țara noastră și Statele Unite ale Americii în domeniile culturii și mass-media, precum și despre perspectivele de dezvoltare a proiectelor comune.

Un subiect important al întrevederii l-a constituit cooperarea în domeniul conservării patrimoniului cultural, inclusiv prin intermediul Fondului Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturală (U.S. Ambassadors Fund for Cultural Preservation – AFCP). În acest context, a fost evidențiat sprijinul oferit pentru restaurarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Căușeni. Lucrările au inclus cercetări arheologice, consolidarea zidăriei, reabilitarea acoperișului și restaurarea picturii murale, iar în martie 2024 biserica a fost redeschisă publicului.

Un alt proiect discutat, aflat în prezent în proces de realizare, vizează conservarea ruinelor fostei săli funerare Beit Kaddishim din cimitirul evreiesc din Chișinău, cu sprijinul Fondului Ambasadorilor SUA pentru Conservarea Culturală. Proiectul include cercetarea edificiului, consolidarea și restaurarea acestuia, iar ulterior, amenajarea unui mic muzeu memorial în acest spațiu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Cooperarea în domeniul mass-media a fost, de asemenea, discutată, cu accent pe susținerea presei independente, inclusiv prin programe precum „Supporting Independent Media Grants”. Discuțiile au vizat și posibilitatea dezvoltării unor noi proiecte comune și a unor schimburi de experiență între profesioniștii din domeniu.

Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, a apreciat sprijinul constant al Ambasadei SUA pentru dezvoltarea sectorului cultural și mediatic din Republica Moldova și a subliniat importanța continuării proiectelor comune în aceste domenii”, transmite Ministerul Culturii.