Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Preşedintele unui club de fotbal a concediat antrenorul, dar şi toţi jucătorii. Motivul

19 Dec. 2024, 09:55
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
19 Dec. 2024, 09:55 // Sport //  Realitatea.md

Preşedintele clubului de fotbal FK Sloboda Tuzla, aflat pe ultimul loc în campionatul Bosniei-Herţegovina la jumătatea sezonului, a decis să concedieze antrenorul, dar şi întregul lot de jucători, scrie Digi24.ro.

Echipa din Tuzla (estul Bosniei) a acumulat doar două puncte în cele 17 etape ale turului de campionat, iar preşedintele clubului, Azmir Husic, total nemulţumit de această situaţie, l-a demis pe antrenorul Zlatan Nalic, dar a luat şi decizia radicală de a renunţa la serviciile tuturor jucătorilor săi.

„Ieri a fost una dintre cele mai grele zile pentru mine, deoarece a trebuit să le spun jucătorilor de la Sloboda că nu mai fac parte din club. Ieri i-am concediat pe toţi jucătorii, iar mai devreme am avut şi o întâlnire cu antrenorul Nalic, iar colaborarea noastră nu va continua. Până în acest moment, şapte jucători au venit să semneze concedierile. Sper ca şi ceilalţi să o facă în următoarele zile”, a declarat Azmir Husic.

Acesta a amintit că în prima săptămână din octombrie adunarea clubului l-a ales preşedinte, iar apoi a văzut situaţia foarte grea de la Sloboda, care are în prezent conturile blocate, iar datoriile s-au acumulat.

Campionatul bosniac se va relua pe 15 februarie, iar Azmir Husic a subliniat că va întocmi un plan pentru a angaja noi jucători, în speranţa că va reuşi să o salveze pe FK Sloboda de la retrogradare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!