Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

PREȚ CARBURANȚI 28 iulie. Cât va costa motorina și benzina joi

28 Iul. 2022, 05:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
28 Iul. 2022, 05:00 // Actualitate //  Realitatea.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat prețurile la carburanți: benzină și motorină, pentru joi, 28 iulie.

Pentru un litru de benzină, șoferii vor trebui să scoată din buzunar 28,16 lei, cu 21 de bani mai puțin decât în weekend.

Motorina va putea fi procurată cu 27,66 lei per litru, ieftinindu-se cu 12 bani .

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 10:06
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
29 Oct. 2026, 10:06 // Societate //  Cătălina Boico

Traficul intens de camioane spre Uniunea Europeană la posturile vamale de pe segmentul moldo-român al frontierei se menține. Serviciul Vamal precizează că activează continuu, la capacitate maximă, cu personal suplimentat și în coordonare cu autoritățile din România.

În urma discuțiilor cu autoritățile române, pe parcursul nopții a fost deschisă o pistă suplimentară în regim REVERS la postul vamal Leușeni-Albița. Aceasta a fost utilizată pentru trecerea camioanelor fără marfă, separat de cele care transportau încărcături. În total, pe parcursul nopții, prin acest post vamal au fost procesate 308 camioane.

Potrivit instituției, în prezent, pista este utilizată pentru fluidizarea traficului de autoturisme, urmând să fie redeschisă pentru procesarea camioanelor fără marfă. Utilizarea acesteia este adaptată în funcție de evoluția fluxurilor de transport, pentru a facilita traversarea frontierei atât pentru autoturisme, cât și pentru camioane.

„Fluxul intens este determinat de un cumul de factori: intensificarea sezonieră a exporturilor de cereale, reorientarea rutelor comerciale ale operatorilor economici din Republica Moldova și Ucraina odată cu declanșarea războiului, precum și sporirea tranzitului de mărfuri ucrainene prin țara noastră, în contextul bombardamentelor asupra infrastructurii din Ucraina. Datele publicate zilnic reflectă creșterea volumului de transport procesat prin posturile vamale de frontieră, pe ambele sensuri, de la aproximativ 2.000 de camioane în 24 de ore, în urmă cu o lună, la peste 3.000. Chiar și în condițiile majorării numărului de camioane procesate, fluxul sporit generează în continuare timpi de așteptare.

Serviciul Vamal intensifică dialogul operativ cu autoritățile din România, care, de asemenea, au suplimentat personalul. Sunt examinate în comun soluții pentru utilizarea cât mai eficientă a infrastructurii disponibile și accelerarea preluării și procesării camioanelor pe ambele părți ale frontierei, cu respectarea măsurilor de securitate și a cadrului legal în vigoare. Transporturile cu mărfuri perisabile beneficiază în continuare de procesare prioritară, prin utilizarea benzii separate destinate operatorilor economici autorizați (AEO)”, se arată în comunicatul emis de instituție.

Autoritățile fac apel la înțelegere și colaborare din partea transportatorilor și conducătorilor auto.

„Serviciul Vamal înțelege dificultățile generate de timpii de așteptare și întreprinde, împreună cu autoritățile partenere, toate măsurile disponibile pentru fluidizarea traficului. Funcționarii vamali lucrează continuu pentru a asigura procesarea unui număr cât mai mare de camioane, în condiții de siguranță și cu respectarea procedurilor de control. Vom reveni pe parcurs cu informații actualizate privind evoluția traficului și măsurile întreprinse, pentru a asigura informarea continuă a transportatorilor și conducătorilor auto”, a conchis instituția.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Serviciul Vamal: Fluxul de camioane spre UE a crescut considerabil