Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Prezența la urne în creștere: Peste 4.000 de alegători au votat până la această oră

01 Nov. 2026, 15:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 15:32 // Actualitate //  Ana Panaguța

Peste 4.000 de alegători au votat până la ora 15:00 în cele șase localități din Republica Moldova unde astăzi au loc alegeri locale noi. Prezența la urne constituie 24,71% din numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale.

Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), în satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 460 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 26,68%.

Cea mai scăzută prezență la vot se înregistrează în satul Novosiolovca, raionul Taraclia, unde au votat 17,73% dintre alegători. Urmează localitatea Tomai din UTA Găgăuzia, cu o rată de participare de 20,44%.

Datele actualizate privind prezența la vot pot fi consultate pe pagina oficială a CEC, la rubricile dedicate alegerilor locale noi și referendumului local din 1 noiembrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 09:38
 // Categoria: Sport // Autor:  Valentina Buza
02 Nov. 2026, 09:38 // Sport //  Valentina Buza

Kimi Antonelli, în vârstă de 20 de ani, este noul campion mondial din Formula 1! Italianul a cucerit primul titlu din carieră după Marele Premiu al Mexicului, cu 4 curse înainte de final. Pilotul Mercedes avea nevoie de o clasare în primele 9 locuri pentru a fi sigur că ridică trofeul mondial. Și a reușit să încheie pe podium!

La finalul cursei, în timp ce echipa îi striga în căști că este campion mondial, italianul n-a putut replica. A început să plângă în hohote!

În cele din urmă, Antonelli a reușit să le răspundă: vă mulțumesc atât de mult! Am reușit, vă mulțumesc!

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La 20 de ani și 68 de zile, Antonelli a devenit cel mai tânăr campion mondial din istoria competiției, spulberând recordul deținut de Sebastian Vettel. Neamțul avea 23 de ani și 134 de zile când a câștigat primul său titlu, în 2010.

În plus, Antonelli a pus capăt unei așteptări de 73 de ani pentru Italia. Ultimul pilot italian care devenise campion mondial fusese Alberto Ascari, câștigător al titlurilor din 1952 și 1953.

Kimi a câștigat 9 curse în acest sezon și a avut un avans de peste 100 de puncte față de urmăritorii săi. Antonelli a ratat podiumul în doar 3 dintre cursele disputate.

Antonelli a dat primele declarații cum s-a dat jos din mașină.

„Am reușit! N-aș fi reușit fără Mercedes, fără familia mea. Acest moment va rămâne cu mine pentru totdeauna. Încă încerc să realizez ce am făcut. A fost un sezon incredibil.

Să împart acest podium cu Lewis și cu Max e incredibil. Abia aștept să mă lupt cu ei și în viitor. Am simțit un pic de presiune, dar sunt atât de fericit. Am obținut titlul și acum ne putem bucura de restul sezonului”, a spus Antonelli la finalul cursei.

Apoi, a urmat un podium special cu Verstappen și Hamilton, în care cei doi uriași ai sportului l-au ridicat pe umeri. Italianul a rămas singur pe podium, unde a fost adus și monopostul său pentru a primi marele trofeu.