Curs valutar
  • EUR
    20.1211
    0.0318%
  • USD
    17.5393
    0.0838%
  • RUB
    0.2084
    0.6718%
  • RON
    3.8220
    -0.0419%
  • UAH
    0.3926
    0.1019%

Toate știrile

21 septembrie 2026

Primarul de Rezina riscă să rămână fără mandat. Acesta și-ar fi închiriat automobilul de la propria firmă

19 Oct. 2021, 12:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Oct. 2021, 12:33 // Actualitate //  Realitatea.md

Un act de constatare a fost emis pe numele primarului orașului Rezina, Simion Tatarov. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) informează că acesta a fost stabilit cu un conflict de interese în funcția de demnitate publică.

Potrivit materialelor din dosar, subiectul se află la al doilea mandat de primar, pe care la obținut în rezultatul alegerilor locale din 2019. Acesta deține și calitățile de fondator și administrator în cadrul unei firme individuale. Astfel, în ianuarie 2020, firma sa a semnat cu Primăria orașului Rezina, reprezentată de o persoană terță, viceprimarul orașului, un contract de comodat prin care a fost închiriat un automobil de model Toyota Land Cruiser în folosul primăriei.

„Deși în contract, la reprezentantul primăriei, era indicat numele primarului, atât contractul cât și actul de primire – predare, întocmite în aceeași zi, au fost semnate de către viceprimar. Mai mult decât atât, în baza materialelor de control ale Inspecției Financiare, care a fost sesizată în cadrul controlului de către inspectorul de integritate, Virgiliu Bardă, se rezultă că în iulie 2015, primarul i-a delegat fiicei sale împuternicirile depline în cadrul firmei până la expirarea mandatului său de primar.

Totodată, ca urmare a utilizării automobilului a fost admisă și depășirea parcursului limită, stabilită de Consiliului orășenesc Rezina. Respectiv, pentru ani 2016, 2017 și 2018, la achiziționarea motorinei a fost decontată în plus suma de peste 15 mii de lei”, se arată într-o notă informativă.

Însă, inspectorul de integritate, Virgiliu Bardă a mai determinat că la semnarea acestor acte cu primăria, din partea firmei respective a participat o altă persoană, care nu avea împuternicirile legale pentru a încheia asemenea acte juridice, fiind utilizată doar pentru scopul de a evita un conflict de interese.

Potrivit informațiilor, în cadrul controlului primarul a invocat că automobilul a fost închiriat pentru doi specialiști din primărie și a utilizat autovehiculul din firma sa pentru a nu admite cheltuieli suplimentare din bugetul autorității. Totodată, subiectul a menționat că în perioada vizată a asigurat și funcția de șofer și nu au fost percepute plăți pentru toate aceste acțiuni.

Referitor la semnarea contractului de către viceprimar sub numele său, acesta a declarat că viceprimarul este responsabil de activitățile ce vizează gospodăria primăriei. Inspectorul de integritate a apreciat critic argumentele subiectului și a concluzionat că primarul nu s-a conformat legislației ANI – prin declararea conflictului de interese și nu așteptat o soluție în acest sens, încălcând astfel regimul juridic al conflictelor de interese.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, primarul riscă să rămână fără mandat și să nu mai acceadă în funcție publică sau de demnitate publică, timp de 3 ani.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
21 Sept. 2026, 20:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Sept. 2026, 20:27 // Slider //  Ana Panaguța

Adjunctul interimar al Procurorului-șef al PCCOCS, Dumitru Robu, și procurorul delegat Petru Iarmaliuc au fost audiați vineri, 18 septembrie, de Comisia de evaluare a procurorilor. Cei doi sunt supuși evaluării externe privind integritatea etică și financiară.

Evaluarea are loc în baza Legii nr. 252/2023, întrucât ambii procurori au fost anterior delegați la Procuratura Anticorupție.

În cazul lui Dumitru Robu, Completul B a examinat informații colectate de la autorități și instituții publice și private, precum și din surse deschise. În procesul evaluării, procurorului i-au fost adresate trei runde de întrebări și au fost solicitate informații și documente suplimentare.

La 7 septembrie, Completul B l-a informat despre finalizarea evaluării și despre existența unor dubii privind integritatea etică. O parte a audierii s-a desfășurat cu ușile închise, la solicitarea lui Robu, în legătură cu rolul său într-o cauză penală în care este vizat un demnitar de stat. Cererea a fost admisă de Complet pentru protejarea ordinii publice.

În partea publică a audierii, membrii Completului B l-au întrebat pe Dumitru Robu despre recepționarea unor sume de bani de la Sergiu Șeptelici, fost consul al Republicii Moldova la Odesa, dar și despre un posibil conflict de interese legat de numirea Elenei Cazacov în funcția de procuror-șef interimar al Procuraturii Anticorupție.

Cel de-al doilea procuror audiat, Petru Iarmaliuc, a fost evaluat de Completul A. Acesta a examinat informații privind integritatea etică și financiară, colectate din mai multe surse. Procurorul a trecut prin trei runde de întrebări de clarificare și a prezentat răspunsurile solicitate.

La finalul audierii, Iarmaliuc a făcut apel la „justa măsură” în activitatea procurorilor și a transmis că profesioniștii care și-au asumat meseria „onest și responsabil” trebuie tratați cu corectitudine.

Înregistrările video ale audierilor sunt disponibile pe platformele Comisiei de evaluare a procurorilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!