Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Primul preşedinte homosexual din UE a depus jurământul. „În Letonia, drepturile fiecărei persoane trebuie respectate”

09 Iul. 2023, 16:59
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
09 Iul. 2023, 16:59 // În Lume //  Elena Putregai

Edgars Rinkevics, cel mai longeviv ministru de externe al Letoniei, a devenit sâmbătă primul şef de stat deschis gay din Uniunea Europeană (UE) şi, la depunerea jurământului în calitate de preşedinte al ţării, a promis că va lupta pentru incluziune şi egalitate.

În discursul său de învestire în faţa Saeima (parlamentul), care l-a ales la 31 mai, Rinkevics a declarat că îşi va folosi atribuţiile, deşi limitate, pentru a contribui la procesul legislativ şi a forma opinia publică în scopul de a face din Letonia o ţară mai incluzivă şi mai egală.

„Letonia este o ţară suverană, liberă şi democratică. Dar trebuie să fie legală şi corectă pentru toată lumea. Fiecare persoană din Letonia, cetăţenii săi, ar trebui să simtă că îi aparţin, că sunt protejaţi din punct de vedere legal şi sunt în siguranţă”, a spus noul preşedinte, referindu-se aparent la sprijinul său anterior pentru o lege a uniunilor civile de gen neutru.

Rinkevics a fost ministru de externe din 2011 până la demisia sa oficială, vineri, şi şi-a făcut publică orientarea sexuală în noiembrie 2014.

În discursul său de învestitură, el s-a referit la incluziune, declarând că, „în Letonia, drepturile fiecărei persoane trebuie respectate şi protejate în conformitate cu cele mai înalte valori şi standarde ale drepturilor omului”.

„Sunt dispus să lucrez îndeaproape cu ramurile legislativă, executivă şi judiciară pentru a atinge aceste obiective”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte politica externă, noul preşedinte a subliniat: ”Letonia va apăra o NATO puternică şi eficientă, Uniunea Europeană, o ordine internaţională bazată pe drept şi o strânsă cooperare cu prietenii şi aliaţii noştri. Vom continua să sprijinim poporul ucrainean eroic în lupta sa pentru libertate până la victoria Ucrainei”.

Discursul fostului şef al diplomaţiei letone vine cu câteva zile înainte de summitul NATO de la Vilnius, unde Letonia va fi reprezentată de prim-ministrul Krisjanis Karis în calitate de ministru interimar de externe, deoarece înlocuitorul lui Rinkevics nu a fost încă desemnat.

Noul preşedinte s-a referit şi la rezultatele economice ale Letoniei, criticate de politicienii din opoziţie.

„Competitivitatea noastră depinde în mod direct de rezultatele ţării în domeniul afacerilor, ştiinţei, educaţiei şi inovaţiei. Numai aşa ne vom consolida poziţia de ţară prosperă, puternică şi modernă, care participă activ la politica internaţională”, a insistat el.

Rinkevics s-a referit totodată la inegalitatea din societatea letonă, afirmând că ”este o problemă majoră, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea socială, cât şi regională”.

„Decalajul social din societatea noastră este prea mare. Când luăm decizii, să ne amintim cum vor afecta fiecare persoană şi, de asemenea, cum vor contribui la eliminarea acestor decalaje”, a insistat el.

Referitor la tineretul leton, Rinkevics a abordat şi problema cerinţelor de limbă rusă pe piaţa muncii, care au făcut obiectul unor dezbateri aprinse pe reţelele sociale şi pe cea a campaniei unui scriitor şi poet, de interzicere a folosirii acestei limbi în viaţa publică şi în economie.

„Este inacceptabil ca tinerii să părăsească ţara pentru că piaţa muncii cere limba rusă. Nu este acceptabil ca tinerii să aleagă alte ţări, pentru că din diverse motive nu se simt auziţi sau sprijiniţi în Letonia”, a spus Rinkevics.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 15:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 15:52 // Societate //  Daniela Baranovschi

Viitorii profesori ar putea începe practica pedagogică încă din primul semestru de facultate, iar la absolvire ar urma să susțină o probă de predare. Schimbările fac parte dintr-un nou model de formare a cadrelor didactice, propus de Ministerul Educației și Cercetării, care pune mai mult accent pe experiența din școli și pe pregătirea practică a studenților.

Potrivit proiectului, studiile universitare pentru viitorii pedagogi ar urma să aibă o structură comună, indiferent de instituția în care învață, și să îmbine cinci componente: pregătirea de specialitate, didactica disciplinei, psihopedagogia, practica pedagogică și cercetarea educațională. Astfel, studenții nu s-ar limita la acumularea cunoștințelor teoretice, ci ar învăța și cum să le aplice la clasă. De exemplu, după ce studiază o metodă de predare, ar putea să o testeze în timpul practicii, să observe reacțiile elevilor și să analizeze ce trebuie îmbunătățit la următoarea lecție.

Un rol important în acest proces ar urma să-l aibă mentorii din școli și grădinițe. La început, studenții ar asista la lecții, apoi ar preda anumite secvențe sub îndrumarea unui profesor cu experiență, iar treptat ar ajunge să susțină ore de sine stătător. Pentru ca acest lucru să fie posibil, proiectul prevede crearea unei rețele naționale de instituții de învățământ în care viitorii profesori să-și desfășoare practica. Mentorii și cadrele universitare ar planifica împreună activitățile, ar urmări lecțiile și ar evalua evoluția studenților.

Pe lângă pregătirea pentru predare, viitorii pedagogi ar urma să învețe cum să asigure incluziunea și siguranța copiilor, cum să le susțină bunăstarea și cum să folosească responsabil tehnologia și inteligența artificială. Experiențele din școli ar fi analizate și în cadrul unor seminare, unde studenții ar discuta despre dificultățile întâlnite și despre soluțiile pe care le pot aplica.

Proiectul a fost prezentat și discutat în cadrul unor consultări publice organizate de MEC la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La evenimentul de la UPS „Ion Creangă”, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a declarat că pregătirea universitară trebuie să fie mai apropiată de realitățile din școli, iar colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ trebuie consolidată.

„Ne dorim ca viitorii profesori să beneficieze de o pregătire cât mai apropiată de realitățile din școală. De aceea, este important să oferim mai mult spațiu practicii pedagogice și să consolidăm colaborarea dintre universități și instituțiile de învățământ. Consultările publice reprezintă o oportunitate de a colecta propuneri pentru îmbunătățirea Concepției, iar în următoarele săptămâni vom continua acest proces și vom prezenta o propunere de plan-cadru pentru dezbateri”, a spus ministrul.

La rândul său, directoarea Institutului Național pentru Educație și Leadership, Viorica Andrițchi, a explicat că practica va fi pusă în centrul pregătirii viitorilor educatori, învățători și profesori.

Concepția prevede trei ani de studii de licență și doi ani de master. Absolvenții de licență ar putea preda în învățământul primar și gimnazial, însă ar trebui să finalizeze un master profesional cu profil didactic în cel mult cinci ani de la prima angajare. Pentru a preda la liceu, diploma de master ar fi obligatorie.

Accesul în profesie ar urma să fie posibil și pentru absolvenții altor domenii, prin intermediul modulului psihopedagogic, al programelor de calificare sau recalificare și al masteratelor didactice complementare.

Noul model ar urma să fie aplicat treptat, începând cu studenții admiși în anul universitar 2027–2028. Cei care sunt deja înscriși la studii ar urma să le încheie conform cerințelor actuale. Proiectul Concepției a fost publicat pentru consultări la 21 octombrie.

Documentul a fost elaborat după analiza programelor de studii de la cele trei universități din țară și a unor modele de formare din Austria, Estonia, Finlanda și Elveția. MEC a luat în calcul și experiența profesională a peste 1.000 de absolvenți ai programelor din domeniul științelor educației. Analiza a arătat că pregătirea viitorilor profesori diferă de la o universitate la alta, iar unii absolvenți, chiar dacă au rezultate academice bune, întâmpină dificultăți atunci când trebuie să aplice teoria în fața unei clase de elevi.

Reforma este însoțită și de măsuri de sprijin pentru tinerii care aleg profesia didactică. De la 1 septembrie 2026, bursele au fost majorate cu 40%, iar tinerii specialiști eligibili, repartizați în funcții didactice, pot beneficia de indemnizații de până la 375.000 de lei, precum și de mentorat și reducerea normei didactice în primii ani de activitate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!